Acasă Sport AS Roma, in cadere libera

AS Roma, in cadere libera

Echipa din capitala Italiei a remizat miercuri, acasa, cu Ascoli, aceasta fiind a treia partida consecutiva in care formatia condusa de Luciano Spalletti nu a cunoscut gustul victoriei.


In runda a 8-a din Serie A, echipa la care este legitimat Cristian Chivu, AS Roma, a terminat miercuri la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, cu formatia la care evolueaza Valentin Nastase, Ascoli.


Oaspetii au deschis scorul in minutul 22, prin veteranul Marco Delvecchio, fost jucator al „giallo-rossilor“, iar Roma a egalat, in minutul 55, prin Francesco Totti. Croatul Bjelanovic a dus-o din nou pe Ascoli in avantaj, in minutul 63, iar gazdele au egalat in ultimul minut de joc, gratie fundasului francez Mexes. In minutul 66, capitanul Romei, Totti, a ratat o lovitura de la 11 metri, sutul sau fiind respins de Pagliuca.


Având o evolutie slaba in precedenta etapa din campionat, capitanul „tricolorilor“, Cristian Chivu, a fost tinut pe banca de rezerve in meciul de miercuri, in timp ce Valentin Nastase a jucat tot meciul la oaspeti.


Vali Nastase, apreciat de presa italiana


In urma prestatiei pe care a avut-o in partida de miercuri, cu AS Roma, fundasul Valentin Nastase a primit nota 6 din partea agentiei Datasport. „S-a facut remarcat prin recuperarile defensive, care au fost importante pentru echipa sa“, a scris sursa citata despre jucatorul român.


Cel mai bun jucator al echipei Ascoli a fost desemnat portarul Gianluca Pagliuca, care a primit nota 7.


AS Roma a intrat in „silenzio stampa“


La finalul partidei de miercuri, AS Roma a intrat in „silenzio stampa“. Acesta a fost al treilea meci consecutiv in care formatia condusa de Luciano Spalletti nu a cunoscut gustul victoriei.


„De acum inainte vom avea meciuri din trei in trei zile. In ultimul timp am vorbit de multe lucruri, mai putin de fotbal. Trebuie sa ne gândim mai mult la ceea ce facem pe teren“, a spus Daniele Prade, directorul general al clubului italian.


Rosella Sensi, fiica patronului Franco Sensi si administratorul delegat al clubului, s-a declarat nemultumita de jocul echipei.


„Jucatorii trebuie sa se implice mai mult. In meciul cu Ascoli as fi vrut sa joace toate cele 90 de minute asa cum au facut-o in ultimele cinci. Nu am nimic sa-i reprosez antrenorului Spalletti. Este un mare profesionist“, a spus Rosella Sensi.


Serie A, etapa a 8-a


Rezultatele inregistrate in etapa a 8-a din Serie A: Atalanta – Cagliari 3-3, Chievo Verona – Milan 0-1, Empoli – Udinese 1-1, Inter Milano – Livorno 4-1, Palermo – Messina 2-1, Reggina – Parma 3-2, Roma – Ascoli 2-2, Sampdoria – Lazio 2-0, Torino – Fiorentina 0-1, Siena – Catania 1-1.


Clasament: 1. Inter 18 puncte; 2. Palermo 18; 3. Roma 14; 4. Udinese 13; 5. Atalanta 13; 6. Siena 12; 7. Livorno 12; 8. Sampdoria 10; 9. Empoli 10; 10. Messina 9; 11. Catania 9; 12. Milan 7; 13. Cagliari 6; 14. Torino 6; 15. Ascoli 4; 16. Parma 4; 17. Chievo Verona 2; 18. Lazio -1; 19. Fiorentina -4; 20. Reggina -4.


Echipe penalizate la inceputul campionatului: Fiorentina -19 puncte, Reggina -15 puncte, Lazio -11 puncte, Milan -8 puncte.

Exit mobile version