11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDebandada politica afecteaza sportul

Debandada politica afecteaza sportul

Fosta campioana mondiala si europeana spune ca activitatea in sport era mai bine organizata pe vremea când aceasta concura in competitiile internationale.


– Care-i opinia unei foste mari campioane despre atletismul actual din Banie?


– Este la un nivel ridicat, la acelasi nivel la care a fost de obicei, cu exceptiile de rigoare…


– Probabil ca exceptiile sunt in activitatea internationala oficiala, acolo unde Bania nu mai este ca pe vremuri, cu multe medalii.


– Asa este, dar „pe vremuri“, cum ziceti, erau mai multe medalii si pentru atletismul din toata România. Altul era inainte nivelul atletismului românesc! Referindu-ma la performantele de nivel international, toata lumea stie ca, o perioada, nivelul atletismului de la noi din tara a fost ridicat. Acum, din pacate, este alt nivel…


– Ca simplu observator din tribuna, as opina ca atletismul românesc este intr-un fel de regres in privinta rezultatelor pe plan mondial. Care ar fi explicatia acestui regres?


– Ar fi multe explicatii… Cred insa ca principala cauza a acestui regres pe plan international este debandada organizatorica. De fapt, este vorba despre debandada politica din România care s-a rasfrânt asupra organizarii tuturor activitatilor, inclusiv cea din sport. De aici pleaca si aceasta austeritate bugetara in sport.


„Problemele de pe plan national se regasesc si la Craiova“


– Problemele atletismului national s-au rasfrânt, implicit, si asupra celui din Craiova?


– Atletismul din Banie a fost la un nivel ridicat atunci când si cel la nivel national a avut rezultate bune. A coborât nivelul pe plan national, a coborât si cel din Craiova!


– Desi Bania, Oltenia in general, era considerata o adevarata pepiniera in atletism, si nu numai…


– Exact. Dar si acum nivelul atletismului este ridicat fata de celelalte sporturi din Banie. Nu includ in comentariul meu fotbalul, ci doar celelalte ramuri de sport.


– Când credeti ca va aparea in Craiova o Anisoara Cusmir, Mihaela Loghin, Cristieana Cojocaru – Matei sau Natalia Andrei, care sa urce pe podiumul unei Olimpiade sau al unui campionat mondial?


– Sau care sa urce frecvent pe podium, ani in sir, asa cum am facut-o noi! Au fost putini ani in care sportivii de frunte ai Craiovei nu au urcat pe podium la competitiile internationale… Trebuie sa intelegem ca performerii de top sunt exceptii, nu regula. Si ca exceptiile apar mai greu! Totusi, cred ca sunt sanse sa apara atleti valorosi in Banie si care sa continue, intr-un fel, traditia atletismului de aici.


„Corina Dumbravean trebuie sprijinita“


– Ca fosta specialista si recordmena mondiala in proba de 1.500 de metri, cum apreciati rezultatele promitatoare ale Corinei Dumbravean in aceasta proba?


– O vad pe aceasta tânara cu sanse, Corina este pe o linie categoric ascendenta. Totul depinde de ea, dar si de alti factori implicati in sport. Ea nu poate sa faca performanta numai cu antrenorul si cu sustinerea clubului ei si din când in când cu a federatiei. Antrenorul ei, Eleodor Rosca, are dreptate atunci când a criticat federatia pentru faptul ca, dupa CE din Suedia, Corinei nu i s-a rezolvat de FRA o perioada de refacere. Cum sa spun? Era mult mai bine organizat sportul inainte.


– Adica?


– Cei implicati in fenomenul sport se ocupau mult mai bine decât acum de sportivii de vârf. Pe vremea aceea, noi, sportivii de vârf, faceam sport numai de placere si mândrie, pentru a ne câstiga un renume pe plan mondial. Dar, cum spuneam, acesti sportivi de vârf erau sustinuti de federatie in toate problemele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS