3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportA plouat cu suspendari si amenzi

A plouat cu suspendari si amenzi

Incidentele de la meciul cu Poli Iasi au fost analizate ieri de membrii Comisiei de Disciplina din cadrul FRF, verdictul acestora fiind drastic.


Incidentul petrecut imediat dupa terminarea partidei Universitatea – Poli Iasi, când Adrian Mititelu (foto) a amenintat si lovit brigada de arbitri, a ajuns ieri in fata Comisiei de Disciplina din cadrul FRF.


Dupa mai bine de o ora de analiza amanuntita, membrii acestui for au hotarât sa-l suspende pe finantatorul Stiintei 12 etape, administrându-i totodata si o amenda de 90 de milioane de lei vechi.


In afara faptului ca patronul gruparii din Banie va trebui sa plateasca amenda, acesta nu are voie sa mai coboare pe teren, sa intre in vestiarul arbitrilor sau al propriei echipe si nu are dreptul sa participe la conferintele de presa organizate, dar poate da interviuri in afara bazei sportive.


Universitatea a fost amendata cu 65 de milioane de lei si va trebui sa dispute urmatoarele doua etape de pe teren propriu in deplasare, terenul din Banie fiind suspendat.


Cu Otelul se joaca pe „Ion Oblemenco“


Desi decizia Comisiei de Disciplina ar fi trebuit sa intre in vigoare incepând cu disputa de astazi, cu Otelul Galati, acest lucru nu se va intâmpla, pentru ca oficialii olteni nu au destul timp la dispozitie sa organizeze intâlnirea.


„Cu Otelul Galati jucam pe «Ion Oblemenco», pentru ca decizia a venit cu mai putin de 48 de ore inainte de meci si nu avem timp sa gasim alta arena. Suspendarea de doua etape va intra in vigoare din etapa a XI-a, adica la meciul cu Ceahlaul“, a spus Sebastian Dafina, ofiterul de presa al Stiintei.


„Nu mai puteam face nimic pentru jocul cu Otelul. Am luat legatura si cu cei de la Galati si au spus ca sunt de acord sa joace la Craiova. Partida trebuie sa se joace in nocturna din cauza televiziunii si nu aveam alta varianta“, a spus Ovidiu Costesin, intarind afirmatia purtatorului de cuvânt. „Ma uit pe regulament si vad ca nu mai este obligatoriu sa jucam la o distanta de 60 de kilometri. Deci asta inseamna ca in afara singurelor variante pe care le aveam pâna acum, Târgu Jiu si Râmnicu Vâlcea, a mai aparut una, Caracal, oras aflat la 55 de kilometri de Craiova. Cum Târgu Jiu are echipa in Liga I si ne vom intâlni cu ei in etapa a doua de suspendare, iar Râmnicu Vâlcea nu ne-a priit când am fost ultima oara acolo, mai mult ca sigur vom juca la Caracal, pe stadionul «Parc»“, a completat Costesin.


Gheorghita Geolgau a fost iertat


Tot in cadrul sedintei de ieri, Comisia de Disciplina a analizat si purtarea lui Gheorghita Geolgau de la finalul partidei, când presedintele Stiintei a facut afirmatii dure la adresa brigazii de arbitraj. Spre deosebire de Adrian Mititelu si Ovidiu Stinga, care s-a ales cu patru etape de suspendare si o amenda de 70 de milioane pentru ca l-a lovit cu capul pe Andrei Ionescu, Geolgau s-a ales doar cu o mustrare din partea „judecatorilor“.


Conducerea Universitatii a anuntat ca va depune un memoriu, considerând ca hotarârea Comisiei de Disciplina a fost prea aspra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS