11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, o singura victorie

Pandurii, o singura victorie

Turneul de handbal masculin desfasurat la sfârsitul saptamânii trecute la Baia Mare si dotat cu Cupa Minaur a fost câstigat de echipa gazda a competitiei. Participanta la aceasta a 22-a editie a intrecerii, alaturi de Minaur, Poli Timisoara si HCM Brasov, Energia Pandurii Târgu Jiu a obtinut o singura victorie, in fata brasovenilor. Elevii lui Liviu Andries au inceput prost turneul, dând ocazia celor de la Poli Timisoara sa produca surpriza zilei. Gorjenii au fost invinsi cu scorul de 29-25, insa tehnicianul oltean a pus esecul pe seama oboselii, „drumul lung de la Târgu Jiu la Baia Mare spunându-si cuvântul“.


In a doua zi a intrecerii, „pandurii“ s-au revansat si au câstigat cu 32-27 disputa cu HCM Brasov, formatie pregatita de fostul international Dumitru Berbece, care are ca obiectiv mentinerea in Liga Nationala. In ultimul joc, oltenii nu au putut face fata gazdelor, Minaur câstigând cu 33-28 si adjudecându-si trofeul, fara infrângere. Desi au realizat câteva transferuri bune, la Pandurii mai este mult de munca, având in vedere faptul ca Andries si compania vor reprezenta România in Cupa EHF.


Iata rezultatele complete de la Cupa Minaur: Poli Izometal Timisoara – Energia Pandurii Târgu Jiu 29-25 (15-10), Minaur Baia Mare – HCM Brasov 36-35 (19-13), Energia Pandurii – HCM Brasov 32-27 (16-15), Minaur Baia Mare – Poli Timisoara 35-22 (13-11), Poli Timisoara – HCM Brasov 22-31 (11-15), Minaur Baia Mare – Energia Pandurii 33-28 (13-16). Cel mai bun jucator al competitiei a fost desemnat Alexandru Sabou (Minaur), titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Daniel Apostu (Minaur), in timp ce golgheterii turneului au fost Madalin Truica (Pandurii) si Adi Popovici (Minaur).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS