13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportChelsea a pus punct transferurilor

Chelsea a pus punct transferurilor

Când vine vorba de achizitii, Chelsea Londra este mereu in top, banii lui Abramovici facând legea pe piata transferurilor. Dupa ce Ballack, Sevcenko si Kalou au ajuns pe „Stamford Bridge“, tehnicianul campioanei Angliei, Jose Mourinho, a precizat ca mai doreste un singur transfer, dar se asteapta si ca un jucator sa paraseasca echipa. Mourinho ar vrea in lot un fundas de clasa mondiala, primii pe lista fiind Gianluca Zambrotta, de la Juventus (care este dorit de Real si chiar de Barcelona, potrivit presei spaniole), si Ashley Cole, de la Arsenal. Pe de alta parte, spaniolul Asier del Horno va parasi clubul, iar antrenorul portughez promite ca acestea vor fi ultimele miscari.


„Cred ca adversarele noastre vor lucra mai mult decât noi la transferuri. Ne-am pastrat toti jucatorii buni care au fost importanti pentru noi anul trecut si am adus altii noi pentru un lot de calitate“, a declarat Mourinho. Del Horno este dorit de Valencia si Athletic Bilbao, fostul club al jucatorului, care a intrat in cursa la sfârsitul saptamânii trecute, egalând oferta de sapte milioane de euro a levantinilor.


Sansele de reusita ale tehnicianului lusitan in privinta ultimului transfer sunt insa minime. Zambrotta este dorit si de granzii din Primera Division, dar, pe de alta parte, ar prefera sa ramâna in Italia, in timp ce Ashley Cole este putin probabil sa fie cedat de Arsenal. Antrenorul finalistei Ligii Campionilor, Arsene Wenger, le-a reamintit celor de la Chelsea ca au rezistat si in trecut ofertelor venite pentru jucatori-cheie ai echipei sale, precum Patrick Vieira sau Thierry Henry.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS