10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMotroc, in dizgratie

Motroc, in dizgratie

Antrenorul Florin Motroc a intrat in dizgratia conducerii Clubului Pandurii Târgu Jiu in urma declaratiilor facute de acesta dupa jocul amical cu Minerul Mehedinti. Motroc a spus ca la gruparea gorjeana „este un balamuc unde unii duc vaca la pascut, iar altii o mulg“. Presedintele Marin Condescu are la dispozitie o lunga lista de antrenori liberi de contract, insa are nevoie de inspiratie pentru a alege pe cel potrivit. „Nu vreau iar sa iau leapsa cum am mai luat. Am crezut atâta in Ungureanu si nu mai am pe cine sa arunc vina acum, pentru ca numai eu am insistat si m-am incapatânat sa il aduc. Ramâne valabila acea lista cu cinci antrenori. Ramâne de vazut pe cine o sa alegem. Am luat-o cu Motroc acum. Ce sa fac cu el, sa se plânga de cinci ori pe zi ca ii este greu? Astept o inspiratie pozitiva de la cineva in legatura cu antrenorul“, a declarat Condescu.


Soarta „pandurilor“ se decide luni


Dupa trialul cu Minerul Mehedinti, Pandurii Târgu Jiu va sustine mâine alt joc de verificare, in compania divizionarei C EMC Rovinari. Altfel, soarta echipei Pandurii Târgu Jiu se va decide luni, când are loc Comitetul Executiv al FRF. „Luni se va efectua vizita medicala la Craiova si pâna atunci se va definitiva lotul. Luni este si Comitetul Executiv al FRF si lucrurile vor fi clare pentru noi in ceea ce priveste divizia in care vom juca. Comitetul va lua o decizie si cu Sportul, si cu celelalte echipe. Daca vom fi in divizia A si se termina cu toate aceste amânari pe 17 iulie, marti vom pleca in cantonament la Predeal, pâna pe 24 iulie. Daca vom fi in Divizia B, atunci se va pleca in cantonament in Austria, pe 24 iulie, pentru zece zile. Un cantonament in România te costa tot cât unul in Austria si de aceea am ales varianta asta. Si gasim si multi parteneri pentru amicale pentru ca sunt italienii in cantonamente acolo“, a comunicat Condescu programul de pregatire al „pandurilor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS