Acasă Sport Juvetii spun adio Germaniei

Juvetii spun adio Germaniei

„Olandezul“ a evitat sa vorbeasca despre obiectivul propus de finantatorul craiovean, afirmând ca va stabili obiectivul Stiintei abia dupa cantonamentul din Germania – Olanda. Apoi a aflat ca turneul a fost contramandat.


La sfârsitul antrenamentului sustinut ieri-dimineata, antrenorul Universitatii a vorbit despre perioada petrecuta in Austria, despre plusurile si minusurile echipei sale, dar si despre viitorul sezon competitional.


Ovidiu Stinga s-a declarat multumit de randamentul si realizarile juvetilor din prima parte a pregatirilor, afirmând ca a fost un cantonament reusit aproape din toate punctele de vedere, exceptând accidentarea lui Robert Saceanu.


„Tinând cont de conditiile de pe care le-am avut, dar si de modul cum au raspuns jucatorii, pot spune ca sunt foarte multumit. S-au acumulat foarte multe in aceasta perioada si aici ma refer la capitolul fizic, insa la minusuri as trece accidentarea lui Saceanu, dar si faptul ca recuperarea lui Fritea a intârziat destul de mult. De altfel, ei si acum sunt in convalescenta si acest lucru nu ma bucura deloc, pentru ca au mai pierdut o saptamâna de acumulari“, a spus Stinga.


FC Caracal si FC Arges, in loc de Galatasaray si Fayenoord


Desi cu o zi inainte Adrian Mititelu afirma ca Universitatea se va descurca de minune in primele etape si se va bate pentru o cupa europeana in acest sezon, managerul Stinga nu a fost la fel de optimist.


„Eu zic ca nu se pune problema sa nu facem fata in Liga I. Suntem acoperiti pe toate posturile, acum ramâne de vazut si forma pe care o va avea fiecare jucator. Despre nou-venitii la echipa nu am reusit sa-mi fac o parere inca. Ma voi putea pronunta asupra valorii lor abia dupa partidele amicale care urmeaza. Cât despre obiectiv vom putea vorbi abia dupa cantonamentul din Germania-Olanda“, a spus managerul Stiintei, ieri la prânz. Aseara insa, a cazut bomba.


„Universitatea nu va mai pleca in turneu in strainatate, pentru ca ni s-a promis ca vom juca cu echipe puternice precum FC Bruge, Fayenoord sau Galatasaray, si când am primit lista cu viitori adversari, am aflat ca, de fapt, urma sa jucam cu echipe de prin liga a doua din Olanda si Turcia. Am renuntat si am decis sa ne pregatim pe plan local“, a explicat Ovidiu Costesin. Oficialul Stiintei a negat ca Universitatea Craiova ar fi contramandat turneul din strainatate din motive financiare, dând vina exclusiv pe neseriozitatea impresarului care s-a ocupat cu organizarea turneului ce trebuia sa se desfasoare in Germania si Olanda.


Acesta a anuntat ca au fost perfectate deja trei partide amicale, Stiinta urmând sa intâlneasca in ordine FC Caracal (sâmbata), FC Arges (miercuri) si Sportul Studentesc (sâmbata viitoare). De asemenea, mai sunt discutii in acest sens cu CFR Cluj si Poli Timisoara.


Probleme serioase de lot


Ovidiu Stinga a deplâns absentele lui Madalin Ciuca, Andrei Ionescu, Razvan Fritea si Florin Costea din primele trei – patru runde, considerând ca acestia sunt jucatori greu de inlocuit.


Mai mult, „OIandezul“ a spus ca este sceptic in privinta revenirii acestora in forta, pentru ca absenta indelungata de pe teren va avea un cuvânt greu de spus.


„Mi-as dori sa-si revina rapid cei patru jucatori, dar, din pacate, nu vom putea conta pe ei pâna in etapa a patra. Mai trebuie sa luam in calcul si faptul ca ei vin dupa o absenta destul de lunga. In plus, au pierdut si perioada de pregatire si nu se stie când vor ajunge la forma maxima“, a conchis Stinga.

Exit mobile version