12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportUngureanu face ce zice seful

Ungureanu face ce zice seful

Daca presedintele Marin Condescu a spus ca Pandurii va pleca astazi in cantonament la Rânca, antrenorul Nicolae Ungureanu a fost de alta parere. „Nu cred ca plecam luni pentru ca lotul este foarte subtire si poate vom mai amâna doua-trei zile, pentru ca atunci când pleci la o pregatire centralizata, parerea mea este ca trebuie sa ai minimum 18 jucatori pe care sa te bazezi. Ori noi acum avem doar 12 si cu patru-cinci juniori pe lânga. Normal, ne trebuie un lot de 18-20 de fotbalisti pe care sa te bazezi in orice moment si asta ar insemna doi jucatori pe post. Iar noi avem acum 16 cu totii, inclusiv juniorii, iar dintre acestia doi sunt portarii. Ne mai trebuie un portar, un libero, un fundas central, doi mijlocasi si doi atacanti“, l-a contrazis Ungureanu pe Condescu.


„Rosu“ a criticat conditiile de pregatire de la Rânca, dar se va supune hotarârii presedintelui. „La Rânca este putin mai dificil pentru antrenamentele tehnico-tactice. Pe terenul din Novaci vom face pregatirea, dar nu stiu in ce conditii se prezinta acum. Am fost miercuri si l-am vazut, dar era foarte prost, cu balarii pe el. Eu am gasit un platou acolo foarte bun pentru alergare, dar o sa fie un inconvenient cu terenul, pentru ca avem 20 km de urcat si coborât si pierdem doua ore numai pe drum. Exista insa o regula in viata: ce zice seful trebuie sa accepte subalternul“, a spus Ungureanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS