10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFederer a trecut in turul trei

Federer a trecut in turul trei

Roger Federer, principalul favorit al turneului de la Roland Garros, dotat la masculin cu premii de 6.711.040 de euro, s-a calificat fara probleme in turul al treilea al competitiei. Elvetianul, numarul 1 mondial, l-a invins in runda a doua, in trei seturi, scor 6-1, 6-4, 6-3, pe modestul Alejandro Falla din Columbia (locul 139 ATP), dupa o ora si 26 de minute de joc. Urmatorul adversar al lui Federer va fi chilianul Nicolas Massu, cap de serie numarul 32, care a trecut cu 6-4, 7-5, 6-4, de bielorusul Max Mirnyi (49 ATP). In turul trei a ajuns si al treilea favorit al turneului, argentinianul David Nalbandian, caruia i-au fost necesare doua ore si 32 de minute ca sa-l elimine pe unul dintre reprezentantii gazdelor, Richard Gasquet, in fata caruia s-a impus cu 6-2, 3-6, 7-5, 6-0. Sud-americanul va juca in turul trei cu rusul Dmitri Tursunov.


Trei capi de serie eliminati


In aceasta faza a competitiei s-au inregistrat si surprize. Una este eliminarea argentinianului Jose Acasuso, cap de serie numarul 26, care a pierdut cu 4-6, 7-6 (2), 6-3, 6-1 in fata cehului Lukas Dlouhy, clasat pe locul 89 in ierarhia ATP, cealalta – infrângerea reprezentatului gazdelor Sebastien Grosjean. Francezul, cap de serie numarul 21, a cedat in fata argentinianului Vassallo Arguello, jucator venit din calificari si clasat pe locul 181 ATP, dupa patru ore de joc, scor 6-1, 4-6, 6-4, 5-7, 2-6. Ieri a mai parasit competitia si cipriotul Marcos Baghdatis (nr. 19), invins in cinci seturi de francezul Julien Benneteau, scor 3-6, 6-4, 6-3, 6-7, 6-4.


Unul dintre cele mai interesante meciuri din runda a treia va fi cel dintre spaniolul Carlos Moya, cap de serie numarul 30, si rusul Nikolai Davidenko, al saselea favorit al intrecerii. Primul l-a invins cu 6-3, 6-4, 6-2 pe rusul Mikhail Youzhny, iar Davydenko a beneficiat de abandonul brazilianului Flavio Saretta, când scorul ii era oricum favorabil, 6-3, 4-1.


Alte rezultate


In turul al doilea al turneului masculin de pe zgura de la Paris s-au mai inregistrat rezultatele: T. Berdych (Cehia, nr. 20) – F. Volandri (Italia) 6-3, 6-1, 6-1; N. Kiefer (Germania, nr. 13) – M. Gicquel (Franta) 6-0, 6-1, 5-7, 3-6, 11-9; M. Ancic (Croatia, nr. 12) – P. Capdeville (Chile) 7-5, 6-3, 7-6 (3); A. Montanes (Spania) – S. Galvani (Italia) 7-5, 6-1, 3-6, 2-6, 6-4; R. Sluiter (Olanda) – N. Lapentti (Ecuador) 6-1, 6-4, 6-1; G. Gaudio (Argentina, nr. 10) – E. Korolev (Rusia) 6-3, 6-7 (7), 6-4, 3-6, 6-4; J.C. Ferrero (Spania, nr. 24) – P. Kohlschreiber (Germania) 6-2, 6-4, 6-2; T. Robredo (Spania, nr. 7) – I. Bozoljac (Serbia) 7-5, 6-2, 3-6, 6-1; D. Tursunov (Rusia, nr. 31) – T. Henman (Marea Britanie) 6-3, 6-2, 4-6, 6-4; A. Martin (Spania) – D. Kindlmann (Germania) 6-3, 6-3, 6-3; L. Hewitt (Australia, nr. 14) – M. Montcourt (Franta) 7-5, 6-3, 6-3; D. Hrbaty (Slovacia, nr. 22) – I. Karlovic (Croatia) 4-6, 6-4, 6-7, 7-5, 6-2; O. Rochus (Belgia, nr. 27) – J. Vanek (Cehia) 6-2, 6-0, 6-2; R. Stepanek (Cehia, nr. 11) – D. Sanguinetti (Italia) 6-3, 6-3, 6-1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS