16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânii sunt prea scumpi

Românii sunt prea scumpi

Intentionând sa „plombeze“ lotul cu jucatori valorosi, oficialii Stiintei au tatonat „piata“ românilor si s-au izbit de preturi foarte piperate, fapt care i-a determinat sa-si indrepte privirea spre straini.


Din dorinta de crea un lot competitiv pentru Divizia A, conducerea Universitatii a inceput sa caute fotbalisti de valoare care sa confere siguranta zilei de mâine. In tara, s-a acordat o atentie sporita jucatorilor tineri, de perspectiva, care in maximum un an sub comanda lui Ovidiu Stinga sa poata crea o concurenta pe posturi. Dar cum preturile jucatorilor au „explodat“ in România, iar valoarea acestora nu poate fi identificata cu pretentiile financiare ale patronilor, oficialii olteni au cam renuntat la ideea de a achizitiona fotbalisti autohtoni. Acest lucru i-a determinat sa-si indrepte privirile spre alte campionate, unde fotbalistii nu necesita un cost prea ridicat. In plus, vin foarte motivati in România, fiind convinsi ca se pot afirma rapid.


„Ne-am interesat de câtiva jucatori români, dar cum am deschis gura, preturile lor au crescut fantastic. Si daca ar fi fost, intr-adevar, de mare valoare, as mai fi zis, dar, la aceiasi bani, sau chiar mai putini, poti aduce jucatori adevarati din afara. In plus, ei nu sunt atât de pretentiosi, sunt muncitori si foarte seriosi. Nu cred ca vom transfera din România, pentru ca preturile au explodat“, a spus un oficial oltean.


Stalinescu ajuta Stiinta


Asa cum a promis zilele trecute, Dan Stalinescu a facut tot posibilul sa intre in contact cu cei doi fotbalisti neo-zeelandezi si, din câte se pare, Glen Moss si Adrian Webster vor intari lotul Universitatii in perioada precompetitionala. Cei doi, care sunt impresariati chiar de Dan Stalinescu, sunt titulari in nationala Noii Zeelande si apreciati de Ovidiu Stinga, dupa ce a vizionat partida din preliminariile Mondialului din Germania, pierduta cu 1-0 in fata Australiei.


„Intr-adevar, s-a discutat cu cei doi fotbalisti si s-a ajuns la un acord verbal, actele urmând sa se parafeze in curând“, a afirmat unul dintre conducatorii Universitatii.


Glen Moss il va concura pe Bornescu


Glen Moss este unul dintre portarii de perspectiva al Noii Zeelande, are 23 de ani, 1,86 metri si cântareste 90 kg. A evoluat in Australia, la Sydney Olympic, in sezonul 2002/2003, dupa care a revenit in tara la formatia New Zealand Knights, unde evolueaza si in prezent. In ultima editie de campionat a bifat noua meciuri, incasând 11 goluri. La echipa nationala a debutat in februarie 2006, la un meci cu Malaiezia. A fost titular saptamâna trecuta la meciurile amicale cu Ungaria, pierdut cu 2-0, si cu Georgia, pierdut cu 1-3.


Neavând rival pe postul sau in acest sezon de campionat, Ovidiu Dananae a bifat, din postura de titular, toate partidele sustinute de Universitatea. Din vara totul va fi incert pentru Dananae si asta pentru ca gruparea alb-albastra va beneficia si de serviciile lui Adrian Webster, un mijlocas de banda dreapta, de 25 de ani. Webster tocmai a incheiat contractul cu Darlington, grupare care evolueaza in liga a patra din Anglia. In cele 13 meciuri bifate in aceasta editie a reusit sa marcheze o singura data, incasând trei cartonase galbene. Inainte sa ajunga la Darlington, echipa care a terminat sezonul pe locul opt, mijlocasul neo-zeelandez a evoluat tot in Marea Britanie, unde locuieste de la 14 ani si unde a imbracat tricoul urmatoarelor echipe: Charlton (1998/1999), Colchester (1999/2000), Margate (2002) si Maidstone (retur 2002). Webster a fost titular saptamâna trecuta la amicalul sustinut de Noua Zeelanda in compania Ungariei si rezerva cu Georgia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII