6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAustralia, prima calificata

Australia, prima calificata

Sferturile de finala ale celei mai importante competitii pe echipe din sportul alb ofera dispute echilibrate, doar reprezentativa „cangurilor“ reusind o calificare nesperat de rapida in penultimul act.


Si in acest an, lupta pentru „Salatiera de argint“ este destul de strânsa. Daca Rusia mai are nevoie de o victorie in fata Frantei pentru a ajunge in semifinalele Cupei Davis, in disputele SUA – Chile si Croatia – Argentina scorul este egal, dupa prima zi.


Prima echipa calificata deja in penultimul act al competitiei este Australia, care conduce Belarusul cu 3-0, dupa primele trei partide. Pe arena „Kooyong Tennis Club“ din Melbourne, pe suprafata rapida, tânarul Chris Guccione, ocupantul locului 168 in clasamentul ATP, l-a invins, in mod surprinzator, in primul joc, pe mult mai titratul Max Mirnyi, dupa un meci maraton de cinci seturi, care a durat peste trei ore si jumatate, scor 7-6 (4), 3-6, 7-5, 3-6, 6-4. In al doilea meci, cel mai valoros jucator australian al momentului, Lleyton Hewitt, s-a impus intr-o maniera categorica in fata modestului Vladimir Voltchkov, cu scorul de 6-2, 6-1, 6-2.


Ieri-dimineata, „cangurii“ au obtinut si cea de-a treia victorie, perechea Wayne Arthurs / Paul Hanley impunându-se cu 3-6, 6-4, 5-7, 6-3, 7-5, in fata cuplului Vladimir Voltchkov / Max Mirnyi. Ultimele doua meciuri de simplu de astazi se vor disputa astfel doar pentru palmares, dupa urmatorul program: Lleyton Hewitt – Max Mirnyi, Chris Guccione – Vladimir Voltchkov.


Franta, condusa de Rusia cu 2-0


In Franta, la „La Palais du Sport“ din Pau, pe o suprafata sintetica, se desfasoara una dintre cele mai interesante confruntari din aceasta faza a competitiei, intre echipa gazda si Rusia. Dupa disputarea primelor doua meciuri de simplu, Rusia conduce cu scorul de 2-0, gratie victoriilor obtinute de Marat Safin si Nikolai Davydenko. Safin, revenit la inceputul acestui an dupa o pauza mai lunga, cauzata de o accidentare, s-a impus in cinci seturi, cu scorul de 7-6 (4), 4-6, 6-3, 6-7 (1), 6-1, in fata lui Richard Gasquet, in timp ce Davydenko l-a intrecut dupa patru seturi, scor
3-6, 6-2, 6-4, 7-6 (4) pe Arnaud Clement.


Aseara, dupa inchiderea editiei, s-a disputat partida de dublu care a opus perechile Arnaud Clement / Michael Llondra – Dmitry Tursunov / Mikhail Youzhny. Astazi sunt programate ultimele doua partide de simplu, in care Gasquet va da piept cu Davydenko, iar Clement il va intâlni pe Safin. Este insa posibil ca Arnaud Clement sa fie inlocuit cu mai valorosul Sebastien Grosjean, care a declarat forfait pentru meciul de simplu de vineri, din cauza unor dureri dorsale.


Americanii, egali cu chilienii


Reprezentativa Statelor Unite ale Americii, cea care a eliminat România in primul tur al competitiei, evolueaza din nou pe teren propriu, in localitatea Rancho Mirage din California, pe o arena cu teren de iarba, in compania echipei statului Chile. Dupa prima zi de competitie, gazdele se afla la egalitate cu sud-americanii, scor 1-1. In prima partida, James Blake, locul 8 in ierarhia ATP, a fost invins in cinci seturi, cu scorul de 6-7 (5), 0-6, 7-6 (2), 6-4, 10-8, de Fernando Gonzales. Americanii au egalat scorul la general gratie victoriei in trei seturi obtinute in cel de-al doilea meci de Andy Roddick (locul 4 ATP) in fata lui Nicolas Massu, scor 6-3, 7-6 (5), 7-6 (5).


Aseara târziu s-a jucat partida de dublu dintre cuplul Bob Bryan / Mike Bryan, numarul 1 mondial, si perechea Fernando Gonzales / Nicolas Massu, iar astazi Roddick il va intâlni pe Gonzales, in timp ce Blake va juca impotriva lui Massu.


Americanii nu-l pot avea alaturi pe capitanul nejucator Patrick McEnroe, care este alaturi de sotia sa, aceasta urmând sa nasca in zilele urmatoare. McEnroe va fi inlocuit de un asistent, Dean Goldfine. „Patrick ne-a spus inca din luna februarie, dupa intâlnirea cu România din primul tur, ca sotia sa va naste in perioada disputarii sferturilor de finala si m-a rugat sa-l inlocuiesc“, a declarat Goldfine.


Croatia si Argentina, la egalitate


La Zagreb, in sala „DOM Sportova“, câstigatoarea din 2005 a Cupei Davis, Croatia, se afla la egalitate, dupa prima zi de competitie, cu echipa Argentinei. Experimentatul Ivan Ljubicic, aflat pe locul 5 in ierarhia ATP, a reusit
sa-l invinga in prima partida pe Augustin Calleri, dupa un inceput de meci ezitant, in care a pierdut primele doua seturi, scor 6-7 (7), 5-7, 7-6 (6), 6-1, 6-2. In cea de-a doua partida de simplu, Croatia urma sa fie reprezentanta de Mario Ancic, insa acesta a declarat forfait in ultimul moment, din cauza unei accidentari la spate, iar pentru inlocuirea acestuia, capitanul de echipa avea de ales intre Sasa Tuksar si Mario Cilic, optând in cele din urma pentru cel de-al doilea. Solutia aleasa s-a dovedit insa neinspirata, Cilic, un jucator de numai 17 ani, pierzând categoric, in trei seturi, 6-1, 6-1, 6-2, in fata mult mai titratului David Nalbandian, locul 3 in clasamentul ATP.


Aseara, Cilic urma sa joace alaturi de Ljubicic la dublu, in partida cu cuplul Augustin Calleri / David Nalbandian, iar astazi sunt programate ultimele meciuri de simplu, Ivan Ljubicic – David Nalbandian si Mario Cilic – Augustin Calleri.


Ultimele 25 de finale ale Cupei Davis


2005: Croatia – Slovacia 3-2


2004: Spania – SUA 3-2


2003: Australia – Spania 3-1


2002: Rusia – Franta 3-2


2001: Franta – Australia 3-2


2000: Spania – Australia 3-1


1999: Australia – Franta 3-1


1998: Suedia – Italia 4-1


1997: Suedia- SUA 5-0


1996: Franta – Suedia 3-2


1995: SUA – Rusia 3-2


1994: Suedia – Rusia 4-1


1993: Germania – Australia 4-1


1992: SUA – Elvetia 3-1


1991: Franta – SUA 3-1


1990: SUA – Australia 3-2


1989: Germania – Suedia 3-2


1988: Germania – Suedia 4-1


1987: Suedia – India 5-0


1986: Australia – Suedia 3-2


1985: Suedia – Germania 3-2


1984: Suedia – SUA 4-1


1983: Australia – Suedia 3-2


1982: SUA – Franta 4-1


1981: SUA – Argentina 3-1

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS