10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHagi a fost aclamat de ieseni

Hagi a fost aclamat de ieseni

Gica Hagi, tehnicianul echipei Poli Timisoara, a fost aplaudat si aclamat de cei aproximativ 8.000 de spectatori prezenti sâmbata la meciul din deplasare cu Poli Iasi, in timp ce directorul executiv al gruparii banatene, Ion Craciunescu, si presedintele Marian Iancu au fost huiduiti. Hagi a fost chemat pentru salut de galeria ieseana, iar „Regele“ a onorat invitatia.


„Publicul iesean m-a primit extraordinar. Sunt momente de fericire personala, care imi demonstreaza ca sunt iubit in provincie pentru tot ce am facut in fotbalul românesc. Probabil a contat si faptul ca de 20 de ani nu am mai venit in Iasi“, a spus Hagi la finalul partidei Poli Iasi – Poli Timisoara, scor 0-1.


Daca fostul capitan al reprezentativei României a fost bine primit de publicul iesean, directorul executiv Ion Craciunescu si presedintele Consiliului de Administratie al clubului Poli Timisoara, Marian Iancu, au fost tinta huiduielilor si scandarilor triviale ale spectatorilor de la tribuna zero a stadionului „Emil Alexandrescu“. In minutul 85 al partidei, la un ofsaid semnalizat eronat de tusier, suporterii formatiei iesene au inceput sa scandeze: „Hotii!“ si „Iancu, te paste puscaria!“.


„Moldovenii sunt niste oameni calzi, care se incing repede si cred ca de aceea am fost huiduit“, a comentat Craciunescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS