5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Fotbal pe schiuri

Cu doua zile inaintea meciului cu Rapid II, stadionul „Ion Oblemenco“ era acoperit cu un strat de zapada de peste 30 de centimetri.


Ninsorile cazute in ultimele zile au creat probleme in plus echipelor de fotbal din România, care se pregatesc pentru startul returului.


Sâmbata, atât caravana Diviziei A, cât si cea a Diviziei B pornesc la drum, insa cu siguranta spectacolul fotbalistic va avea de suferit din cauza starii terenurilor, imbibate cu apa sau acoperite de zapada.


Nici Universitatea Craiova nu a scapat de aceste probleme. Prima operatiune de curatare a gazonului a avut loc duminica, atunci când patronul echipei, Adrian Mititelu, si-a scos angajatii la munca. Eforturile acestora au fost insa zadarnice, pentru ca precipitatiile cazute pâna ieri-dimineata au acoperit gazonul stadionului „Ion Oblemenco“ cu un strat de zapada gros de aproximativ 30 de centimetri. Ieri, Mititelu a sunat din nou goarna, le-a pus subalternilor sai lopata in mâna si a comandat ca pâna astazi, la ora 12.00, sa nu mai vada zapada pe teren.


Se roaga sa nu mai ninga


„Am reusit sa strâng 22 de oameni si le-am cerut sa traga cât pot pentru a da zapada afara de pe suprafata de joc. A inceput sa se incalzeasca si exista riscul ca zapada sa se topeasca, iar terenul sa ia foarte multa apa. Sper ca pâna mâine (azi – n.r.), la ora 12.00, sa rezolvam problema. Eu am facut tot ce a depins de club, dar n-am reusit sa strâng mai multi oameni. Ce sa fac daca nu am prieteni la primarie?“, se plângea Mititelu, pregatindu-se sa treaca in control la stadion pentru a vedea cum merge treaba.


Acesta a mai spus ca nici nu se gândeste sa ceara amânarea meciului cu Rapid II Bucuresti, mai ales ca semnalele dinspre Bucuresti sunt clare, echipele gazda ale caror terenuri sunt acoperite cu zapada riscând sa piarda meciul la masa verde. „Sunt sigur ca zapada care este acum pe teren va fi indepartata, dar important este sa nu mai ninga“, a adaugat patronul Stiintei, care a admis ca, indiferent de starea vremii, este de asteptat ca gazonul sa arate destul de rau la ora meciului, din cauza precipitatiilor abundente cazute in aceste zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS