Acasă Sport „Nu vreau fortareata musulmana la Craiova“

„Nu vreau fortareata musulmana la Craiova“

Chiar daca i-au fost propusi un sirian si un irakian, patronul Stiintei nu doreste sa-i mai aduca „frati“ lui Jaber, pe motiv ca acestia au nevoie de un regim special in Banie.


Patronul Universitatii Craiova a anuntat ca este putin probabil sa mai faca vreun transfer in aceasta iarna, sustinând ca toate posturile sunt acoperite. „Cred ca in acest moment exista concurenta pe posturi, chiar si in ofensiva, acolo unde in tur atacantii nostri au cam lasat de dorit. Prevad ca Michael Baird si Florin Costea vor face cuplu in atac la reluarea campionatului, compartiment care va fi punctul nostru forte in retur“, a spus Mititelu. Atât australianul Baird, cât si vâlceanul Costea, pe care Mititelu a tinut sa-l transfere cu orice pret in Banie, ii dau mare incredere patronului Stiintei, care n-a evitat sa-si critice atacantii in tur.


Rând pe rând, in vizorul lui Mititelu au intrat Dina, Orac, Piturca jr. sau Salih Jaber, pe care i-a amenintat ca-i va lasa sa se odihneasca pe banca de rezerve daca nu vor da randament la echipa mare. „Aceasta concurenta nu poate fi decât benefica echipei. Toti atacantii care au evoluat in tur la Universitatea vor avea viata grea“, a amenintat patronul oltean. Acesta a dezmintit zvonurile potrivit carora la Universitatea Craiova ar urma sa ajunga, pe filiera Aksam Kadour, inca doi jucatori. Este vorba de un mijlocas sirian si un atacant irakian.


Jaber, sters in Ramadan


„Este exclus asa ceva. Unii stiu mai bine decât mine ce se intâmpla la club. Probabil, cei doi vor fi propusi clubului nostru, dar nu cred ca sunt solutii viabile. Si, oricum, nu vreau fortareata musulmana la Craiova. Mai bine investesc in jucatorii români. Sunt de ajuns strainii pe care ii avem in lot“, a anuntat Mititelu.


Dincolo de faptul ca este greu sa lucrezi cu jucatorii straini, Universitatea s-a confruntat cu probleme suplimentare in cazul irakianului Salih Jaber, care, desi a marcat patru goluri in primele meciuri pentru alb-albastri, a avut un moment de cadere in perioada in care s-a aflat in Ramadan, revenindu-si abia in finalul turului, când a reusit un gol pretios in meciul cu Dinamo II (scor 1-0).


Surse din cadrul clubului spun ca acesta ar fi de fapt marele of al lui Mititelu, care nu prea vrea sa mai auda de jucatori musulmani. Mai ales ca, se spune, oficialii Stiintei au incercat chiar sa-l convinga, fara succes insa, pe Jaber sa renunte la postul Ramadanului pentru a putea sa faca fata pregatirii impuse de antrenorul Ovidiu Stinga.

Exit mobile version