20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTot raul spre bine

Tot raul spre bine

Desi la inceput suporterii craioveni priveau sceptici viitorul Universitatii, acum, la jumatatea sezonului, toata suflarea alb-albastra este „resemnata“ in ceea ce priveste obiectivul propus.


Dupa o vara zbuciumata, in care Ovidiu Stinga incerca sa gaseasca persoanele potrivite pentru a pleca la drum, a venit si timpul pentru a culege roadele muncii. Universitatea este lidera la finalul turului si pesimismul lipseste cu desavârsire. Cu bune si rele, alb-albastrii au demonstrat ca merita aplauze, pentru ca au muncit mult si au reusit sa se tina de promisiune, având parte acum de o vacanta linistita.


Dupa ultima partida de pe teren propriu, juvetii au putut sarbatori in liniste realizarile acestui an, petrecerea fiind urmata de o binemeritata vacanta. Perioada de respiro se va incheia la inceputul lunii decembrie, când alb-albastrii se vor prezenta la cantonamentul din Lunca Jiului, unde vor „servi“ exercitii de forta pentru mentinerea conditiei fizice. Lotul craiovean se va reuni apoi oficial pe 16 ianuarie, iar pe 24 ianuarie va pleca in Cipru, la Limassol, pentru un stagiu de 20 de zile. Si asta pentru a pregati foarte bine returul campionatului, care va debuta pe 4 martie 2006.


Oficialii nu beneficiaza de relas


Orarul oficialilor craioveni este contrar cu programul de recreere de care beneficiaza Ciuca si compania. Diriguitorii nu se pot prevala de pauza competitionala, pentru ca a inceput cea mai importanta perioada a anului, cea de achizitii, si trebuie sa scormoneasca mult pentru a imbunatati lotul Universitatii. Tratative, reorganizare in cadrul clubului si, nu in ultimul rând, gasirea tuturor solutiilor viabile indeplinirii obiectivului propus.


Pe ordinea de zi a staff-ului craiovean este obtinerea semnaturilor a cinci jucatori de certa valoare, in speta fiind vorba de un fundas stânga, doi mijlocasi de banda si unul defensiv, respectiv un atacant cu un bagaj motric foarte bun. Asadar, vacanta nu este pentru toata lumea, pentru ca se anunta un retur de campionat foarte disputat, in care Universitatea nu-si permite sa compromita obiectivul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII