Acasă Sport Scurte stiri

Scurte stiri

Pandurii intilnesc „satelitul“


Deoarece campionatul Diviziei A a fost intrerupt pentru ultimul joc al nationalei in preliminariile CM de anul viitor, Pandurii a perfectat un meci amical, dorindu-se o ultima repetitie inaintea partidei cu Sportul Studentesc. Echipa lui Viorel Hizo intilneste duminica, de la ora 15.00, pe stadionul „Municipal“, „satelitul“ din Divizia C, EMC Rovinari. Tehnicianul are ocazia sa-l vada la joc pe atacantul nigerian Femi Opabunmi, aflat in probe la gruparea din Tirgu Jiu. Hizo spune ca africanul are calitati, dar este prematur sa se pronunte daca-l va retine sau nu in lot. (C.P.)


Osorio nu s-a mai intors


Portughezul Marco Osorio, titular pentru Pandurii in jocul cu CFR Cluj, nu a mai revenit la echipa dupa ce a primit permisiunea sa-si viziteze rudele. Osorio a venit in România pentru a sustine probe la Pandurii, a fost retinut in lot de Viorel Hizo si a evoluat titular in doua jocuri. Intirzierea portughezului se datoreaza unei greve la aerogarile din tara sa si a legaturilor aeriene proaste dintre Portugalia si România. Osorio, care trebuia sa se alature echipei lui Hizo de doua zile, se afla in Italia incercind sa gaseasca o cursa aeriana spre România. (C.P.)


Opabunmi, coleg cu Nita in Israel


Nigerianul Femi Opabunmi, sosit in probe la Pandurii, isi va regasi la clubul gorjean o mai veche cunostinta, Robert Nita. Cei doi au fost colegi in sezonul 2004-2005 la gruparea israeliana din prima liga Hapoel Beer-Sheva, cu care au retrogradat in aceasta vara. Nita si Opabunmi au marcat impreuna doar trei goluri pentru echipa din Israel, românul reusind doua goluri, iar nigerianul numai unul. Deoarece Robert Nita se afla de o saptamina la Cimpina, unde se trateaza de un hematom pe muschi, el nu a apucat sa se vada cu fostul coleg de la Hapoel. Printre cunostintele din România ale lui Opabunmi se mai afla si Alin Minteuan, de la CFR Cluj, care a activat si el la echipa israeliana in aceeasi perioada. (C.P.)


Divizia C, seria a V-a, etapa 6-a


Rezultate: „GP“ Craiova – FC Olt Scornicesti 2-0, Universitatea II Craiova – Progresul Corabia 0-3, Arsenal Motru – Dunarea Calafat 1-2, Oltul Slatina – Armata Craiova 0-1, Alprom Slatina – Petrom Chimia Craiova 0-0, Severnav Severin – Agromec Simian 3-1, Building Vinju Mare – Minerul Mehedinti 1-0. (L.C.)


Divizia C, seria a VI-a, etapa 6-a


Rezultate: Inter Blaj – CS Vulcan 1-0, FC II Sibiu – EMC Rovinari 2-0, Metalul Aiud – Minerul Uricani 1-0, Soda Ocna Mures – Gilortul Tirgu Carbunesti 4-0, Inter Petrila – Sparta Medias 1-2, Minerul Jilt Matasari – FC Oltchim Rimnicu Vilcea 0-1, FC Genessis Lotrul Brezoi – CSM Sebes 1-1. (C.P.)


Divizia D – Dolj, programul etapei a 12-a (astazi, ora 12.00)


CFR Craiova – Progresul Segarcea, ASF Mirsani – Recolta Ostroveni, Viitorul Bradesti – Dunarea Bechet, Vinatorul Desa – Simnicul de Sus, Unirea Leamna – Fulgerul Mirsani, ASO Filiasi – Avintul Isalnita, UT Dabuleni – Progresul Bailesti. Meciul Fortuna Craiova – Gaz Metan Pielesti a fost aminat. (L.C.)


Divizia D – Gorj


Astazi sint programate doua partide din cadrul etapei a VII-a a campionatului judetean Gorj, Universitatea Tirgu Jiu – Energetica Tismana si AS Dragutesti – Stiinta Pestisani, restul etapei urmind sa se desfasoare miine, dupa urmatorul program: Vulturii Farcasesti – Petrolul Ticleni, Dumbrava Cilnic – Unirea Dragotesti, AS Stejari – Stiinta Turburea, Viitorul Catunele – Recolta Balesti, Dinamo Stanesti – Viitorul Negomir si Paringul Sadu – Rostramo Tirgu Jiu. (C.P.)


Handbal (f)


DWAR Craiova va juca astazi, in deplasare, in compania echipei SC Muresul Tirgu Mures, in cea de-a sasea etapa a Divizie A. Cu doua puncte, craiovencele ocupa locul noua din 12 echipe si incearca sa aduca primele puncte din deplasare, in conditiile in care adversara de astazi nu este una cu pretentii. SC Muresul Tirgu Mures se afla pe locul sase, cu patru puncte. (L.C.)


Handbal (m)


Dupa ce etapa trecuta a stat, Universitatea Petrolul Craiova va sustine miine, in deplasare, meciul cu numarul patru din Divizia A. Adversara craiovenilor va fi lidera seriei, HCM CSM Bistrita. Oltenii, care ocupa inaintea acestei etape locul noua, pornesc cu sansa a doua, dar spera sa piarda onorabil. (L.C.)


Sah


Craioveanca Madalina Teodorescu a obtinut locul trei la categoria zece ani cu ocazia participarii la cea de-a cincea editie a Turneului de sah – open „Trofeul Mediator“, intrecere care s-a desfasurat in localitatea Gearmata Vii, din judetul Timis. Sportiva este legitimata la Clubul Sportiv „Dacia“ al Scolii nr. 38 din Craiova. (L.C.)

Exit mobile version