21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte stiri

Pretul benzinei va creste numai cu acordul statului


Petrom va discuta cu Ministerul Economiei si Comertului orice modificare de pret al carburantilor pe care o va opera de acum inainte. „Am discutat cu conducerea OMV politica de preturi, am solicitat o serie de date si informatii pe care sa ni le puna la dispozitie. Orice majorare de preturi trebuie discutata in prealabil si cu autoritatile române. In momentul in care OMV va modifica pretul, se va consulta si cu Ministerul Economiei si Comertului si va prezenta justificari pentru majorarile de pret. Petrom si-a asumat angajamentul sa nu preia virfurile de pret ale carburantilor pe plan international. Cu alte cuvinte, sa nu se repete ce s-a intimplat in urma cu circa doua saptamini, cind, din cauza unor fluctuatii care tineau de uragane sau alte fenomene meteorologice conjuncturale, am avut acele cresteri bruste ale preturilor“. (C.N.)


MEC le cere profesorilor banii inapoi


Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) vrea sa recupereze o parte din banii pe care i-a alocat sistemului educational preuniversitar doljean, mai exact cadrelor didactice, ca premiu pentru munca de la catedra. Este vorba despre bonusul de 2% acordat tuturor profesorilor pentru rezultate foarte bune, respectiv suplimentul de 30% acordat in institutiile de invatamint cu venituri proprii. Potrivit liderilor de sindicat din Federatia Sindicatelor din Invatamint „Spiru Haret“, filiala Dolj, incepind cu 1 iulie s-a dispus suspendarea premiilor prevazute in actele normative si contractele colective de munca pentru personalul din sectorul bugetar. „Insa, in luna respectiva, oamenii din sistem ar fi trebuit sa ia premiile cuvenite pe lunile anterioare. Nu numai ca nu le-au primit, ba mai mult, federatia noastra a intrat in posesia unei circulare adresate inspectoratelor scolare prin care se solicita ca, in situatia in care s-au efectuat platile in luna iulie pentru perioadele precedente, sa se ia masuri urgente de recuperare a fondurilor“, a spus ieri presedintele Sindicatului Invatamintului Preuniversitar Dolj, Ion Cepoi. Acesta a precizat ca este aberant ca acest lucru sa se aplice retroactiv si in loc ca MEC sa se preocupe de salarizarea bugetarilor din invatamintul preuniversitar, cere oamenilor banii inapoi. (E.L.)


Fostul director al OJT Gorj, cercetat de PNA


George Niculescu, fostul director al Oficiului Judetean de Turism(OJT) Gorj, este cercetat de Parchetul National Anticoruptie, intr-un nou dosar. Potrivit unor surse judiciare din cadrul Biroului Local al PNA Gorj, George Niculescu este acuzat de abuz in serviciu, fals, precum si de fapte asociate infractiunilor de coruptie. Fostul sef al OJT a mai fost anchetat si trimis in judecata pentru vinzarea ilegala a unui imobil, alaturi de alti subordonati de-ai sai. In dosarul Niculescu au fost judecati si Dumitru Costea, contabil, Doru Pârcalabu, director tehnic, Dorina Chera, jurista, si Viorel Mirigel, administratorul societatii OCTOGON IMPEX SRL. Oficiul Judetean de Turism Gorj a vindut ilegal Motelul Dragoieni lui Viorel Mirigel in schimbul sumei de sase miliarde de lei. Dupa efectuarea tranzactiei, OJT Gorj a primit o tipografie care a fost supraevaluata. Pentru a putea vinde imobilul, directorii OJT au intocmit, personal sau cu ajutorul angajatilor din subordine, documente fictive. Directorii OJT Gorj au fost cercetati si trimisi in judecata de Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj pentru comiterea infractiunilor de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals, instigare la fals material in inscrisuri oficiale, precum si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Corina Chera, de 29 de ani, jurist, si Dumitru Costea, de 58 de ani, contabil-sef, ambii din Tirgu Jiu, au fost si ei anchetati pentru comiterea infractiunilor de inselaciune, delapidare, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals. Angajatii OJT si fostul director au fost la un moment dat si arestati. (E.M.)


Ministerul Educatiei nu mai da bani pentru achizitionarea de microbuze


Microbuzele marca ARO, alocate anul trecut invatamintului preuniversitar din mediul rural de Ministerul Educatiei si Cercetarii, in scopul transportului elevilor la scolile de centru, sint insuficiente. Potrivit Inspectoratului Scolar Judetean, in Dolj exista si in prezent localitati, precum Bradesti, Scaiesti, Calopar, Simnicul de Sus etc., unde elevii fac „naveta pe jos pe distante destul de lungi“, a spus ieri Alexandru Gidar, inspector scolar general adjunct. Acesta a explicat ca in localitatile mentionate este nevoie de microbuze, astfel incit sa fie inlesnita deplasarea elevilor la scoala. Solicitarea de masini a fost respinsa de reprezentantii forului superior, pe motiv ca „ministerul nu mai dispune in acest an de fonduri necesare achizitionarii de noi microbuze“, a precizat Alexandru Gidar. (E.L.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS