15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportUn român este urmasul fondatorului aikido

Un român este urmasul fondatorului aikido

„Arta pacii este o religie care nu e religie; ea desavirseste si completeaza toate religiile. Lumea va continua sa se schimbe dramatic, insa disputele si razboaiele ne pot distruge complet. Avem nevoie acum de tehnici de armonizare, si nu de conflicte. Este nevoie de Arta Pacii, si nu de Arta Razboiului“, asa vedea fondatorul aikido, Morihei Ueshiba, un mod de a schimba lumea spre bine pentru a evita autodistrugerea ei.


Morihei Ueshiba s-a nascut pe 14 decembrie 1883 intr-o familie de fermieri japonezi, in localitatea Tanabe, pe teritoriul prefecturii Wakayama. El a fost al patrulea dintre cei cinci copii si singurul baiat. Avind o constitutie mai bolnavicioasa, Morihei prefera sa citeasca decit sa se joace cu ceilalti copii, insa, mostenind de la tatal sau, Yoroku, marea dorinta de a deveni samurai, a descoperit atractia pentru artele martiale.


Pe tot parcursul vietii, parintele aikido a studiat mai multe arte martiale, care l-au marcat: Yagyu-ryu cu Nakai Masakatsu, Ju-jutsu cu cunoscutul instructor Takaki Kiyoichi, Daito-ryu Aiki-jutsu cu marele maestru Takeda Sokaku, scrima (Kendo), arta minuirii lancei etc. Totusi, dupa multi ani de antrenamente si meditatii, O-Sensei (adica Marele Invatator – asa cum il numesc elevii pe fondatorul aikido), nu era multumit de spiritul agresiv al acestor arte martiale. A cautat propria cale si, in cele din urma, pe drumul desavirsirii spirituale, a avut citeva revelatii care l-au transformat. Prima viziune s-a produs in 1925, dupa un duel cu un instructor de Kendo, care i-a facut o vizita la Dojo-ul sau din Ayabe si l-a provocat. Fondatorul aikido a acceptat provocarea si a cistigat fara sa lupte. Dupa duel, el a marturisit ca a putut sa prevada traiectoria sabiei oponentului sau, anticipindu-i toate miscarile: „O ceata aurie s-a inaltat si m-a invaluit… Lacrimi de recunostinta si de bucurie au inceput sa-mi siroiasca pe obraji… Calea unui Luptator consta in manifestarea iubirii Divine, spiritul care cuprinde si hraneste tot ceea ce exista.“


Promovindu-si principiile si ajutat de admiratori, Morihei Ueshiba si-a deschis in anul 1932 propriul Dojo din Ushigame, numit Kobukan. Dupa ce, in 1942, Morihei Ueshiba s-a retras la tara, in Iwama, desavirsindu-si tehnicile, si a lasat Dojo-ul in seama fiului sau, Kishomaru, multi au crezut ca aikido va disparea. Din contra, atunci, in Iwama, s-a nascut Aikido, deoarece acolo s-a folosit pentru prima data acest termen.


In 1948, Ministerul Educatiei din Japonia a acceptat statutul Federatiei Aikikai cu sediul la Tokyo, iar in anul 1952, un elev al lui O-Sensei, care se numea Tadashi Abe, a sosit in portul Marsilia si a inceput promovarea aikido in Europa. Printre ucenicii sai s-a numarat si Daniel Brun (8 Dan aikido, 5 Dan judo, mai tirziu fondator al Federatiei Franceze de Aikido Traditional). Unul dintre discipolii maestrului Daniel Brun este si Dan Corneliu Ionescu (centura neagra 7 Dan aikido), care este presedintele Federatiei Române de Aikido si al Confederatiei Europene de Aikido. Astfel, spiritul si tehnicile aikido s-au transmis de la fondatorul acestei arte martiale, Morihei Ueshiba, la elevul sau, Tadashi Abe, al carui discipol, Daniel Brun, este maestrul lui Dan Corneliu Ionescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS