13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTinerii tricolori joaca astazi cu Israel

Tinerii tricolori joaca astazi cu Israel

Reprezentativa de tineret a României va juca astazi, de la ora 20.00, la Mogosoaia, o partida amicala in compania selectionetei similare a Israelului. Acest meci va fi arbitrata de o brigada din România, avindu-l la centru pe craioveanul Sebastian Coltescu, care va fi ajutat la cele doua linii de asistentii Nicolae Marodin si Adrian Vidan, arbitru de rezerva fiind desemnat Viorel Sandu.


Doar trei tricolori la reunire


La reunirea lotului, care a avut loc duminica, la Casa Fotbalului, selectionerul Florin Marin a avut surpriza sa constate ca au sosit doar trei fotbalisti: Sorin Radoi, Silviu Izvoreanu si Costin Curelea. Cei trei au plecat cu autocarul spre Urziceni, acolo unde tinerii tricolori vor sta in cantonament pina astazi. Ceilalti jucatori convocati au ajuns la Urziceni duminica seara.


Primul antrenament de la Urziceni s-a desfasurat duminica, de la ora 18.00, iar a doua sedinta de pregatire a fost programata aseara, tot de la ora 18.00.


Lotul nationalei de tineret a României pentru partida cu Israel cuprinde urmatorii fotbalisti: Hutan (Serif Tiraspol), Minca (Rapid Bucuresti) – portari; S. Radoi (Poli Timisoara), M. Constantin, I. Stancu (Rapid Bucuresti), L. Goian, Moti (Dinamo Bucuresti), Nesu (Steaua Bucuresti) – fundasi; Prepelita (FC Arges), Herea (FC National), Izvoreanu (Otelul Galati), Vasilache (Rapid Bucuresti), Zicu (Dinamo), G. Florescu (Serif Tiraspol) – mijlocasi; Nicolita (Steaua Bucuresti), Burdujan (Rapid Bucuresti), Marica (Sahtior Donetk), Curelea (Sportul Studentesc) si Keseru (FC Nantes) – atacanti.


România, neinvinsa acasa de Israel


Echipa de tineret a României a jucat zece partide in compania selectionatei similare a Israelului, fiind neinvinsa in meciurile de pe teren propriu. Primul meci intre echipele de tineret ale României si Israelului s-a disputat pe 30 ianuarie 1990 la Hevtelya, fiind cistigat de gazde, cu 3-1. Ultimul meci intre cele doua reprezentative a avut loc pe 9 martie 1999, la Bucuresti, fiind cistigat de România, cu 3-0.


Palmaresul general arata astfel: zece partide jucate, patru victorii pentru România, trei succese pentru Israel si trei remize (golaveraj: 13-12 in favoarea tricolorilor). Dintre cele cinci meciuri jucate in România de cele doua reprezentative, tricolorii au cistigat trei, iar doua partide s-au incheiat la egalitate (golaverj: 8-2 in favoarea României). Pe teren propriu, România a jucat cu Israelul de patru ori in Capitala si o data la Arad.


Dintre cele zece meciuri, opt au fost amicale si doua in calificarile pentru Jocurile Olimpice si Campionatul European, ambele cistigate de tricolori: 1-0 pe 13 decembrie 1994, pe stadionul „Ramat Gan“, si tot 1-0 pe 6 iunie 1995, la Bucuresti.


Palmaresul all-time al reprezentativei Under-21 a României este urmatorul: 296 de partide jucate, 117 victorii, 65 de remize, 114 infringeri (golaveraj: 392-351). Pe teren propriu, reprezentativa de tineret a României are urmatorul palmares: 118 meciuri, 68 de victorii, 25 de remize, 25 de infringeri (golaveraj: 189-92). Palmaresul antrenorului Florin Marin la echipa de tineret este urmatorul: cinci partide, trei victorii, doua infringeri (golaveraj: 6-4).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS