Acasă Sport Scurte stiri

Scurte stiri

Cornel Dinu l-a laudat pe Disney


Invitat la emisiunea Minutul 91 de pe TVR 1, cunoscutul om de fotbal Cornel Dinu a remarcat un singur jucator din echipa lui Sandoi, Armel Disney. „Un congolez de valoare in campionatul nostru“, l-a caracterizat Dinu pe jucatorul de culoare din atacul gorjenilor, acesta acuzind lipsa de sustinere a mijlocasilor D. Radoi si Ursu care au jucat mai mult defensiv. „Ursu si D. Radoi, au venit rareori in sprijinul lui Disney, nereusind sa transforme acel 4-5-1 jucat de Sandoi in 4-3-3“, a spus „Procurorul“. De asemenea, Cornel Dinu a remarcat, de aceasta data negativ, prestatia cuplului de fundasi central, Bogoi – R. Radoi, prea lenti pentru o infruntare cu rapizii si tehnicii atacanti dinamovisti.


Keca a debutat la Pandurii


Bosniacul Boris Keca a debutat la echipa Pandurii Tirgu Jiu in meciul cu Dinamo Bucuresti, dupa ce fusese dat afara de la Steaua Bucuresti in urma unei greseli facute in favoarea trupei lui Andone in Supercupa României. Folosit de Sandoi titular pe un post care nu-l caracterizeaza, de mijlocas la inchidere, Keca a gresit si de aceasta data in favoarea dinamovistilor, scotindu-l din ofsaid pe Claudiu Niculescu la primul gol. De asemenea, Bertea si D. Radoi au fost titulari pentru prima data in tricoul echipei din Tirgu Jiu in Divizia A. Boris Keca si Iulian Stefan sint jucatorii de la Pandurii care au fost alesi sa faca dupa meciul cu Dinamo controlul antidoping, in timp ce de la gazde Zicu si Goian au fost cei „norocosi“ sa dea probe.


Tirgujienii au invadat terasele sa-i vada pe „panduri“


Deoarece postul de televiziune Telesport care a transmis in direct meciul dintre Dianmo Bucuresti si Pandurii Tirgu Jiu nu se receptioneaza pe reteaua de cablu RCS, suporterii gorjenilor s-au strins pe terasele din municipiu, acolo unde patronii si-au instalat antene parabolice, special pentru jocurile din deplasare ale echipei lui Sandoi. Peste 200 de oameni s-au adunat pe o terasa din Tirgu Jiu, unde a fost instalat un ecran mare, atmosfera fiind incendiara atita timp cit jucatorii de la Pandurii au pastrat sanse pentru un rezultat bun. Golurile lui Niculescu si Bratu i-au readus la tacere pe gorjeni, care au fost nevoiti sa recunoasca superioritatea adversarului. La vizionare a fost prezent presedintele Consilului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, care a fumat tigara dupa tigara, traind la intensitate maxima ratarile elevilor lui Sandoi, precum si Robert Balaet, portarul „pandurilor“ aflat in recuperare dupa o accidentare.


Danilo a fost legitimat


Clubul Pandurii Tirgu Jiu l-a legitimat pe portarul sirb Danilo Pustiujakovic, urmind ca in zilele urmatoare sa rezolve si problema permisului de munca. Ofiterul de presa al tirgujienilor, Bogdan Tudor, a dat asigurari ca Danilo va fi pregatit sa debuteze in poarta divizionarei A gorjene pina la meciul cu Poli Iasi. Dupa accidentarea lui Balaet, rezerva lui Lung a fost Pindaru, care nu a debutat inca intr-un joc oficial la Pandurii.


Iordache negociaza cu „pandurii“


Marius Iordache, fostul fundas al Universitatii Craiova, a revenit la echipa Pandurii dupa ce parasise fara nici o explicatie lotul lui Emil Sandoi cu citeva zile inainte de debutul in campionat. Iordache s-a pregatit alaturi de „panduri“ dupa revenirea din cantonament, a evoluat in partidele de pregatire cu Cimentul Fieni si CSM Rimnicu Vilcea, dupa care a disparut, incercind sa-si gaseasca un angajament la FC Vaslui. Cum discutiile cu moldovenii nu s-au finalizat, Iordache s-a intors la Pandurii, formatie care il poate legitima prin intermediul echipelor satelit Minerul Motru sau EMC Rovinari. Ex-craioveanul s-a pregatit cu gorjenii la ultimul antrenament inaintea plecarii la Bucuresti pentru jocul cu Dinamo, situatia lui urmind sa fie clarificata in urmatoarele zile. Ofiterul de presa al echipei Pandurii, Bogdan Tudor, admite ca Iordache ar putea fi inrolat la gruparea gorjeana daca va ajunge la o intelegere cu Condescu. „Iordache a fost in oras si a facut un antrenament cu echipa. Nu e nimic sigur, nu s-a discutat nimic. Presedintele Condescu va discuta situatia lui. Am mai avut o discutie cu el si nu s-a finalizat. Acum termenii intelegerii vor fi altii“, a afirmat Tudor.

Exit mobile version