8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte stiri

Dumitru Bocsan renunta la functia de prim-procuror


Dumitru Bocsan va renunta la functia de prim-procuror al Parchetului de pe linga Judecatoria Tirgu Jiu. Procurorul Bocsan a activat pina anul trecut la Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj, de unde a fost transferat, cu delegatie, la Parchetul Local. Magistratul a declarat ca nu mai doreste sa ocupe postul de sef de Parchet, dupa ce ii expira perioada de numire, dorind sa isi continue activitatea la vechiul loc de munca. Prim-adjunct al Parchetului Local este nimeni alta decit sotia prim-procurorului Emil Mota, seful Parchetului de pe linga Tribunalul Gorj. (E.M.)


„Accident la dana de nord“, de Ugo Betti


Giuseppe Mosciatti, lector de italiana la Facultatea de Litere din Craiova, permanent preocupat de promovarea „marcilor“ culturii din tara natala, a decis sa-l readuca in atentia cititorilor români pe scriitorul Ugo Betti, prin traducerea dramei „Accident la dana de nord“. Cartea este tradusa de Andreea Zlotea si a aparut in Editura Aius sub ingrijirea lui Giuseppe Mosciatti si a lui George Popescu. Teatrologul craiovean, Patrel Berceanu, in prefata intitulata „Despre temelia justitiei umane“, surprinde impecabil demersul valoric al lui Betti: „La capatul unui scrupulos proces avind pe rol un grav accident de munca, cu morti si raniti, un judecator stabileste verdictul: mila. Mila pentru victime, mila pentru posibilii responsabili ai dezastrului“. Mosciatti, in argumentul scris – „Ugo Betti – Un scriitor european“, evidentiaza valentele autorului: „autor de poezii, de nuvele si opere teatrale“. Lectorul italian spune ca „Betti a fost recunoscut drept cel mai reprezentativ dramaturg italian al secolului XX dupa Pirandello si de o dimensiune europeana“, ca teatrul sau a fost cunoscut si reprezentat in intreaga lume. (C.I.)


Incepe evaluarea directorilor de scoli cu personalitate juridica


Depunerea fiselor de evaluare a activitatii manageriale administrativ-financiare a directorilor, numiti in urma concursului in unitatile de invatamint cu personalitate juridica, a expirat pe 15 august. Geanina Chirigiu, inspector general adjunct al Inspectoratul Scolar Dolj, a spus ca evaluarea se va face de o comisie judeteana, pina pe 31 august, pentru aproximativ 200 de directori de unitati scolare cu personalitate juridica: „Un director va fi declarat admis daca intruneste minimum 70 de puncte. Daca va obtine un punctaj inferior, acesta va fi declarat respins, i se va intrerupe contractul managerial, iar postul se va scoate la concurs. Incepind cu 1 septembrie, cei admisi vor putea fi salarizati conform noii legi de salarizare“. Directorii vor fi degrevati de norma in totalitate, deci nu mai au dreptul la cumul sau la plata cu ora. Geanina Chirigiu a mai spus ca acestora nu li se interzice sa predea la catedra citeva ore, dar aceasta munca nu va fi remunerata. (C.I.)


Zilele Culturii Mehedintene


O delegatie condusa de vicepresedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Gheorghe Florescu, se afla la Uzdin, in Serbia-Muntenegru, pentru a participa la manifestarile organizate si sustinute de Societatea „Tibiscus“ din Banatul sirbesc si Consiliul National al Minoritatii Nationale Române. Aceste manifestari au fost integrate festivalului „Vara culturala Uzdin“, ca si „Zilele Culturii Mehedintene“, actiunea desfasurindu-se la Casa Româneasca din Uzdin. In program mai sint cuprinse o expozitie de carte mehedinteana, lansarea unor carti semnate de scriitori mehedinteni, precum si festivitatea de decernare a Premiilor Festivalului International de Poezie „Drumuri de spice“, doua dintre aceste premii urmind sa fie atribuite mehedintenilor Gheorghe Florescu si Florian Copcea. Manifestarile se vor desfasura pe parcursul a cinci zile si se vor incheia cu simpozionul „Românii din comunitatea româneasca din Serbia-Muntenegru“. (A.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS