Este foarte adevarat ca partidele amicale sint menite sa scoata in evidenta plusurile si minusurile echipei, sa formeze o parere despre lotul de jucatori, sa fie exersate schemele tactice si sa fie corectate si, eventual, inlaturate deficientele, iar rezultatele obtinute sa nu conteze prea mult. Dar cind nu joci nimic, nu reusesti sa domini, ba chiar pierzi in fata unor echipe mai mult decit modeste inseamna ca ai mari probleme si nu este bine deloc, mai ales atunci cind ai de indeplinit un obiectiv maret.
Deranjul facut prima data de celebra Dacia Mioveni, care te-a batut si-n culcare, si-n sculare, apoi esecul inregistrat in fata celor de la Minerul Motru, demonstreaza perfect ca Universitatea sufera din plin la multe capitole. Acest lucru este mult mai important decit sa te bucuri aiurea si sa te lasi purtat de val cind obtii o victorie chinuita in fata celor de la CSS Craiova, Dunarea Giurgiu, Sportul Studentesc si CSM Vilcea, unde prestatiile nu au fost tocmai convingatoare.
Si totusi rezultatele conteaza. Daca reusesti sa te impui prin joc si scor, moralul bun te poate ajuta sa depasesti mult mai usor momentele proaste si sa lupti cu deficientele de care dai dovada, te motiveaza sa obtii mai mult si iti formeaza o mentalitate solida, de invingator. In acest fel tratezi cu mai multa usurinta disputele oficiale, iti ies mai usor toate lucrurile exersate la sedinta de pregatire si te fac sa fii mai inventiv, pentru ca joci degajat, iar acesti factori te conduc, inevitabil, spre un rezultat pozitiv.
Cind ai o evolutie proasta si te impiedici de cel mai mic obstacol, in mod repetat, risti sa-ti pierzi increderea in propriile forte, sa te obisnuiesti cu ideea ca nu poti mai mult si sa gindesti ca un vesnic pierzator. Universitatea se mentine, momentan, la limita celor doi poli, insa nu reuseste sa imbunatateasca evolutiile si sa atinga nivelul pretentiilor celor care sufera pentru acest simbol al Olteniei, in ciuda insistentelor lui Ovidiu Stinga.
Atacul, o problema majora
De foarte multi ani, Universitatea nu a dispus de niste virfuri veritabile care sa concretizeze fazele de poarta, si aici intra atit jucatorii de careu, care trebuie sa speculeze orice imprecizie a adversarului, dar si cei care trebuie sa-si creeze singuri culoarele spre gol. Daca Jeremie Njock nu se incadra in tiparul anonimatului, cu toate ca nu era deosebit, in schimb puncta si reprezenta un pericol in fata portii. Ceea ce a urmat de la plecarea lui Njock a definit dezastrul, Dragan si restul reusind sa-si treaca numele pe lista marcatorilor doar de sarbatori.
Prezentul este la fel de sumbru, noile achizitii din compartimentul ofensiv nu au in singe golul, dovada fiind numarul scazut de reusite din campania premergatoare campionatului. Mai mult decit atit, in cele sapte intilniri disputate pina in prezent, atacantii Universitatii si-au facut datoria in doar doua rinduri (Alex Piturca cu juniorii lui Gheorghe Vlad si Lucian Pirvu cu Sportul), in rest au punctat jucatori din alte compartimente. Ineficienta alb-albastrilor in fata portii adverse reprezinta o problema extrem de delicata, pentru ca poti sa invingi doar daca marchezi, iar cum Universitatea nu prea a reusit acest lucru, obiectivul stabilit ar putea deveni o himera, spre deziluzia tuturor celor care cred in renastere.
O alta problema majora, pe linga cea a omului decisiv, o reprezinta fundasii laterali, Universitatea folosindu-se acum de Feleaga, fundas central de meserie, respectiv de mijlocasul Velcovici, care nu a reusit mare lucru. In plus, si la mijlocul terenului ar mai fi nevoie de un coordonator cu experienta si cu stiinta jocului, deoarece baloanele ajung destul de greu in careul advers.
Improvizatiile acestea trebuie sa dispara si sa fie adusi jucatori de certa valoare, daca vrem sa ne mentinem si in topul clasamentului, nu numai in cel al declaratiilor si al viselor…
