Acasă Sport CFR Cluj nu si-a luat gindul de la calificare

CFR Cluj nu si-a luat gindul de la calificare

Aventura celor de la CFR Cluj in Cupa UEFA-Intertoto pare sa ia sfirsit dupa ce trupa lui Dorinel Munteanu nu a scos decit un egal acasa, 1-1, in confruntarea cu francezii de la AS Saint-Etienne, in prima mansa a turului III al competitiei. Dupa ce au eliminat pe FK Vilnius si Athletic Bilbao, ardelenii s-au lovit de o grupare de top in Premier Division (Saint-Etienne a terminat pe locul sase campionatul trecut in fata unor formatii ca PSG, Auxerre sau Bordeaux), care s-a prezentat la Cluj cu aproape cea mai buna echipa.


„Ceferistii“ au inceput insa mai bine jocul si, dupa o prima ocazie a lui Florin Dan, care l-a pus in mare dificultate pe portarul Janot, au reusit deschiderea scorului. Dorinel Munteanu a executat excelent o lovitura de colt, Anca a trimis mingea cu capul in bara, insa Tilinca, pe faza, a impins-o in plasa francezilor (‘8). In minutul 16, ardelenii ar fi putut sa se desprinda pe tabela de marcaj, dar Anca a irosit un penalti obtinut tot de el, oaspetii egalind in minutul 37, cind atacantul Piquionne a intrat in careul clujenilor pe partea stinga, a trecut usor de Milosevic si a inscris cu un sut in coltul lung. Desi echipa lui Elie Baup a dominat si repriza a doua, cei care ar fi putut inscrie au fost gazdele, care au trimis mingea in bara, in minutul 59, prin Anca, tot dupa un corner executat de Munteanu. Rezultatul face ca Saint-Etienne sa porneasca favorita in returul de duminica de pe „Geoffroy-Guichard“, insa clujenii nu au depus armele, anuntind ca vor face totul pentru a obtine calificarea in Franta.


Concluzia partidei de la Cluj a fost oferita de site-ul formatiei din Saint-Etienne, care noteaza ca echipa antrenata de Elie Baup nu a cazut in „capcana intinsa de Dorinel Munteanu“. „La final, verzii pot fi multumiti de remiza obtinuta dupa o lupta grea in Transilvania si pot spera ca vor obtine calificarea in turul urmator“, a titrat site-ul oficial al gruparii franceze.


Dorinel mai crede in calificare


Desi echipa sa a obtinut doar un egal acasa, antrenorul-jucator al clujenilor, Dorinel Munteanu, crede intr-un rezultat favorabil in returul din Hexagon, care sa asigure „ceferistilor“ calificarea in penultimul act al Cupei UEFA-Intertoto. „Munti“ a catalogat rezultatul din tur drept unul inechitabil, acuzind penaltiul ratat de Anca, pe care l-a considerat „momentul cheie al meciului“, si forma slaba a lui Toma pe flancul sting al apararii. „Daca noi marcam din penalti, altul era jocul. Dupa acea ratare am avut o cadere de citeva minute, insa ne-am revenit si am avut in a doua repriza citeva ocazii clare. Rezultatul este insa inechitabil“, a spus Munteanu, care a recunoscut ca echipa sa a cazut fizic la inceputul celei de-a doua reprize. Tehnicianul clujenilor crede insa ca elevii sai se pot impune in mansa retur de duminica viitoare: „Trebuie sa marchez acolo si voi face tot posibilul sa realizez acest lucru. Nu va fi usor, dar nici imposibil. Ne vom pregati pentru a ne califica. Echipa mea este montata pentru acest lucru.“


Francezii ramin precauti


Remiza scoasa la Cluj le-a usurat in mare parte francezilor misiunea de a accede in semifinalele competitiei. Cu toate acestea, „sfintii“ au ramas precauti, la sosirea acasa antrenorul Elie Baup precizind ca Saint-Etienne si CFR Cluj au sanse egale de calificare in turul urmator. Baup considera chiar ca echipa româna este mai buna decit Neuchatel, formatia elvetiana pe care elevii sai au eliminat-o in faza precedenta. „Românii sint mai puternici decit Neuchatel, asa ca va trebui sa fim atenti. Ei sint jucatori puternici si experimentati care stiu sa gestioneze bine momentele bune si slabe. Ne vom pregati bine pentru meciul tur, sperind ca stadionul va fi plin“, a spus Baup.


„Am disputat un meci dificil. Românii s-au bazat pe faptul ca sint jucatori atletici, iar terenul nu a fost foarte bun. Cred ca momentul cheie al meciului a fost penaltiul aparat de Janot. Acesta a dat putina incredere echipei, care a stiut sa profite si sa inscrie. Remiza este buna pentru retur, dar sansele sint egale“, a adaugat antrenorul francez.


Celelalte rezultate


In celelalte partide din prima mansa a turului trei al Cupei UEFA-Intertoto s-au inregistrat putine surprize. Cel mai rasunator rezultat a fost egalul scos de cehii de la Olomouc pe terenul Borussiei Dortmund, dar si remiza Valenciei cu belgienii de la La Gantoise poate fi considerata o surpriza. Greu s-a impus si SuperDepor in disputa de acasa cu formatia croata Koprivnica, dar succesul la limita al spaniolilor le poate fi suficient pentru accederea in semifinalele competitiei.


Iata celelalte rezultate inregistrate in week-end in Cupa UEFA-Intertoto: Borussia Dortmund (Germania) – Sigma Olomouc (Cehia) 1-1, Uniao Leiria (Portugalia) – Hamburg SV (Germania) 0-1, Egaleo (Grecia) – Jalgiris Vilnius (Lituania) 1-3, Varteks Varazdin (Croatia) – Lens (Franta) 1-1, Young Boys Berna (Elvetia) – Olympique Marseille (Franta) 2-3, Roda Kerkrade (Olanda) – Slovan Liberec (Cehia) 0-0, Deportivo La Coruna (Spania) – Slaven Koprivnica (Croatia) 1-0, IFK Göteborg (Suedia) – VfL Wolfsburg (Germania) 0-2, Dubnica (Slovacia) – Newcastle United (Anglia) 1-3, Lazio Roma (Italia) – Tampere United (Finlanda) 3-0, La Gantoise (Belgia) – FC Valencia (Spania) 0-0.

Exit mobile version