Acasă Sport Parreira se retrage dupa Mondiale

Parreira se retrage dupa Mondiale

Selectionerul nationalei Braziliei, Carlos Alberto Parreira, a anuntat ca va renunta la postul sau dupa incheierea Campionatului Mondial din anul 2006, indiferent care vor fi rezultatele lui Ronaldinho si compania. Contractul sau cu federatia braziliana expira imediat dupa Cupa Mondiala din Germania, iar Parreira nu are de gind sa-l mai prelungeasca.


Carlos Alberto Parreira a mai pregatit selectionata cariocas in 1983 pentru opt luni, dupa care a revenit in aceasta functie un deceniu mai tirziu, cistigind Mondialul din 1994. Numit inca o data ca selectioner, in 2003, Parreira a cucerit Copa America (echivalenta Campionatului European) si acum Cupa Confederatiilor. Tehnicianul de 65 de ani a mai participat si la Campionatul Mondial din anul 1970, ca preparator fizic, dar este singurul din lume care a cucerit un titlu mondial fara sa fi fost fotbalist profesionist.


Dupa finala cu Argentina, Carlos Alberto Parreira a precizat ca echipa sa va fi principala favorita la Mondiale. „Brazilia a devenit favorita absoluta a Cupei Mondiale. Acest lucru va implica si multa munca. Asta nu inseamna ca ne va afecta in vreun fel. Cu Argentina ne-am aparat foarte bine si am jucat foarte rapid in atac. Daca vom juca asa si peste un an, vom avea succes“, a spus Parreira, care a enumerat si formatiile care crede ca ii vor pune probleme la turneul final al CM, Germania, Olanda, Cehia, Anglia, Portugalia si Argentina.

Exit mobile version