12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Caracal, pepiniera pentru Universitatea si Pandurii?

FC Caracal, pepiniera pentru Universitatea si Pandurii?

In ultimele zile, jucatorii divizionarei B din Caracal au mare cautare pe piata transferurilor oltene, dar nu numai. Ei sint doriti de nou promovata Pandurii Tirgu Jiu, dar si de retrogradata Universitatea Craiova. Patronul Universitatii si-a exprimat de mult timp intentia achizitionarii nucleului de baza de la Caracal, iar in ultimele zile si-ar fi pus in plan, la un moment dat, chiar cumpararea echipei din Caracal, informatie neconfirmata oficial. Se aude ca suma pusa la bataie pentru transferurile acestei veri la Universitatea ar fi in jurul a 500.000 de euro, dar pe Unirii 86 secretomania este la moda. Mititelu nu raspunde la telefon, Ovidiu Stinga zice ca nu vorbeste prin telefon cu presa, iar vicepresedintele Cristescu ne dribleaza.


Nitulescu: „Vor pleca doar trei jucatori de la FC Caracal“


Jean Nitulescu, inca presedinte executiv la FC Caracal, a explicat ieri ca FC Caracal isi va da acordul pentru transferarea doar a trei jucatori, in functie de interesul clubului, dar si de optiunea acestora. Oficialul oltean a completat: „Este adevarat, Pandurii ar vrea vreo trei-patru jucatori de la noi, au fost unele discutii de principiu, dar nu s-a decis nimic. In privinta dorintei celor de la Universitatea, repet ceea ce a spus George Ilinca, anume ca jucatori de la FC Caracal ar putea ajunge la Craiova doar dupa ce patronul Universitatii va avea in lot cel putin 14 jucatori“.


Gruparea din Caracal a renuntat deja la Gheorghe Mihaita, iar alti doi sint aproape de disponibilizare (Petrescu ar fi unul). In acelasi timp, Al. Piturca este in prezent jucator liber si, dupa toate probabilitatile, va ajunge la Universitatea. Situatia lui Paduret: contractul este pina in vara lui 2006, dar cu unele clauze care-i permit jucatorului sa plece de la Caracal la o alta echipa din România sau strainatate in orice moment. Oficialul oltean a spus ca, in afara de aceste posibile plecari, clubul a intocmit o lista de achizitii pentru campionatul 2005/2006, considerat un sezon dificil din cauza schimbarii sistemului competitional din vara lui 2006.


In privinta ofertei de la Pandurii pentru Nitulescu, aceea de a ocupa o functie in structura executiva a clubului din Tirgu Jiu, acesta a punctat: „Am o asemenea propunere din partea domnului Condescu, dar pina in aceasta dimineata (ieri – n.r.) n-am luat nici o decizie. Voi discuta aceasta problema a mea astazi (ieri – n.r.) cu domnul George Ilinca pentru a clarifica eventuala mea plecare de la Caracal la Tirgu Jiu.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS