Acasă Sport „Imi este greu sa plec din România“

„Imi este greu sa plec din România“

Victor Hanescu a ratat, marti, calificarea in semifinalele turneului de Grand Slam de la Roland Garros, fiind invins, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/3), 6-3, de favoritul numarul unu al competitiei, elvetianul Roger Federer. Prin calificarea in sferturile de finala ale turneului de la Roland Garros, Hanescu si-a asigurat 50 de puncte ATP si un cec in valoare de 116.180 de euro.


Referitor la meciul de marti, Hanescu a precizat ca este foarte greu sa ai o strategie in fata unui jucator ca Federer. Tenismanul român a adaugat ca cel mai frumos moment de la Roland Garros a fost meciul cu argentinianul David Nalbandian, care i-a adus calificarea in sferturile de finala.


Nu se simte sprijinit de Nastase si de Ţiriac


Intrebat daca isi mentine afirmatiile potrivit carora Ilie Nastase si Ion Ţiriac, care au fost alaturi de el la conferinta de presa organizata inaintea meciului cu Federer, nu l-au ajutat foarte mult in cariera sa, Victor Hanescu a spus: „Nu stiu daca este momentul sa vorbesc despre asta. Pot spune ca Ion Ţiriac este un om de afaceri, si nu stiu daca are timp sa se gindeasca la mine. In ceea ce-l priveste pe Ilie Nastase, el m-a ajutat sa inchei un contract cind eram mai tinar. Poate ca de acum se vor gindi la mine“.


„In România este foarte greu sa joci tenis“


Victor Hanescu sustine ca nu exista o generatie de tineri jucatori români care sa-l urmeze, deoarece in România nu sint conditii bune pentru practicarea tenisului. Intrebat la conferinta de presa de dupa meciul cu Roger Federer daca exista o generatie de tineri jucatori români care il urmeaza, Hanescu a spus: „Nu prea. Dupa cum stiti, in România este foarte greu sa practici acest sport. Nu exista conditii prea bune. Este foarte greu sa acoperi toate cheltuielile si sa participi la cit mai multe turnee. Va trebui sa asteptam mult timp pentru a avea jucatori ca Federer sau ca alti tenismeni din diverse tari, care sint sprijiniti mai mult de federatia de specialitate“.


Intrebat de ce prefera sa ramina la Bucuresti, pentru a se antrena pe zgura, cind forma sa fizica i-ar permite sa obtina rezultate mai bune pe suprafete mai rapide, Hanescu a raspuns: „Este o intrebare foarte buna. Aveti dreptate, dar in România nu exista decit terenuri cu zgura si este foarte greu sa ne antrenam in sala iarna. Sa incerc sa joc pe suprafete mai dure ar insemna sa ma mut, sa merg de exemplu in Statele Unite sau in alta tara. Nu este usor pentru mine sa fac asta, deoarece trebuie sa ai resurse financiare si, in plus, nu pot sa merg singur, trebuie sa-mi iau si familia, si antrenorul. Pentru mine este o decizie greu de luat“.

Exit mobile version