17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEto'o este obiectivul prioritar al lui Chelsea

Eto’o este obiectivul prioritar al lui Chelsea

La proaspata campioana a Angliei au inceput deja socotelile pentru noul sezon. Pentru ca Chelsea sa triumfe si in Europa, patronul Roman Abramovici a pornit din nou goana dupa jucatori, sumele cu care rusul iese la interval dind iarasi peste cap piata transferurilor.


In aceste zile, londonezii au anuntat ca il doresc cu orice pret pe atacantul lui FC Barcelona, Samuel Eto’o. Camerunezul a cistigat titlul cu formatia catalana, este golgheterul Primerei Division, cu 25 de goluri, iar in Liga Campionilor a reusit sa marcheze in poarta lui Chelsea in victoria cu 2-1 a Barcelonei, in prima mansa a optimilor Ligii Campionilor.


Potrivit lui Jose Mourinho, Eto’o este obiectivul prioritar al lui Chelsea pentru sezonul urmator, iar Abramovici nu a stat prea mult pe ginduri oferind gruparii blau-grana, in schimbul lui Eto’o, 24 de milioane de euro plus jucatorii William Gallas si Hernan Crespo.


„Presedintele gruparii catalane Joan Laporta l-a adus pe Eto’o de la Mallorca pentru 24 de milioane de euro, ceea ce ar insemna ca, printr-un eventual transfer la Chelsea al camerunezului, ar recupera banii, dar ar aduce si doi jucatori de mare valoare“, sustine cotidianul spaniol AS, insa oficialii Barcelonei nu au dat inca un raspuns concret ofertei englezilor.


Kezman vrea sa plece


Atacantul sirb al lui Chelsea Londra, Mateja Kezman, a precizat ca intentioneaza sa paraseasca gruparea de pe „Stamford Bridge“ la sfirsitul sezonului, fiind nemultumit cu statutul de rezerva pe care l-a avut la campioana Angliei. „Eu nu am venit la Londra ca sa ma plimb pe strazi si sa cheltuiesc bani. Sufar din cauza faptului ca am jucat numai 30 de minute in ultimele 30 de zile“, a afirmat Kezman, care se considera dezavantajat de tactica antrenorului Jose Mourinho.


Achizitionat de la PSV Eindhoven in vara lui 2004, pentru 7,5 milioane de lire sterline, Mateja Kezman a trebuit sa infrunte in acest sezon concurenta lui Didier Drogba si Eidur Gudjohnsen pentru un post de titular si a fost introdus de Mourinho numai de sase ori in primul unsprezece al albastrilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS