Acasă Sport Villarreal a parasit competitia

Villarreal a parasit competitia

Vazuta de specialisti ca principala favorita la cucerirea competitiei, formatia spaniola Villarreal nu a putut depasi pe AZ Alkmaar, olandezii calificindu-se fara infringere in semifinale. „Submarinul galben“ s-a lovit in sferturi de o formatie bine legata, care se bate pentru titlu in campionatul intern si care a dat nationalei Olandei patru jucatori. Pe „Alkmaarderhout“, in prezenta a doar 8.678 spectatori, gazdele nu au tinut sa-si apere victoria cu 2-1 de pe „El Madrigal“ si, la fel cum procedasera si in optimi cu Sahtior Donetk, au marcat destul de repede. In minutul 8, atacantul danez Kenneth Perez l-a invins pe Reina, facind si mai dificila misiunea ibericilor. Jocul s-a aerisit dupa 12 minute, cind Opdam, de la gazde, si Jose Mari, de la oaspeti, au fost eliminati dupa ce s-au contrat reciproc. Spaniolii au acuzat pierderea unuia dintre cei mai buni oameni de atac, iar actiunile lor ofensive au scazut in intensitate. Villarreal a restabilit totusi egalitatea in minutul 72, prin Luciano Figueroa, atacantul argentinian marcind din careu dupa o pasa a conationalului sau Riquelme, si oaspetii au inceput sa spere. Insistentele in atac ale ibericilor nu au mai adus insa golul care ar fi impins meciul in prelungiri, Riquelme si Armando Sa ratind doua mari ocazii. „Submarinul galben“ a naufragiat, iar Alkmaar se pregateste sa dea piept cu Sporting Lisabona pentru un loc in finala Cupei UEFA.


Auxerre – TSKA Moscova 2-0


Cele patru goluri incasate de Auxerre la Moscova nu mai aveau cum sa fie anulate de trupa lui Guy Roux in returul de pe „Abbé-Deschamps“, cu toate ca toti cei 13.000 de spectatori au sperat intr-o minune. Francezii au deschis repede scorul, prin Yann Lachuer (‘9), al carui sut din voleu nu i-a lasat nici o sansa lui Akinfeiev. Avizata de dezastrul din tur, Auxerre a fost mult mai atenta in defensiva, dar nu a uitat nici de atac. Gazdele puteau marca de doua ori in minutele 72 si 75, dar Violeau si Mathis au ratat, golul reusit de Bonaventure Kalou (’79), din penalti, nemaiputind schimba lucrurile, parasind cupele europene si ultima reprezentanta a fotbalului din Hexagon. Rusii de la TSKA a ajuns in semifinalele Cupei UEFA, unde vor intilni singura echipa care parca nu si-a dorit sa ajunga atit de departe in aceasta competitie, AC Parma.


Parma – Austria Viena 0-0


Fara sa dea impresia ca ar vrea sa faca performanta in UEFA, Parma a ajuns in semifinale. Cu gindul mai mult la evitarea retrogradarii din Serie A, emilianii au evoluat in aceasta competitie cu echipa a doua, dar au reusit sa depaseasca formatii ca VfB Stuttgart sau FC Sevilla. Joi seara, in fata Austriei Viena, parmegianii au scos exact rezultatul de care aveau nevoie pentru a se califica, 0-0, dupa remiza din deplasare, 1-1. Prima parte a jocului de pe „Ennio Tardini“ a fost lipsita de spectacol, oaspetii avind initiativa. Vazind insistenta austriecilor, Carmignani i-a aruncat in lupta pe Bolano, Gilardino si Morfeo, menajati pentru meciul de campionat cu Chievo, iar acestia au mai domolit atacurile oaspetilor.


Repriza secunda a fost mult mai animata, vienezii ratind prin Rusfveld si Sionko doua mari ocazii de a marca, dar si italienii au fost aproape de gol prin Simplicio si Bresciano. Finalul a fost dominat de austrieci, insa defensiva parmegiana, dirijata de experimentatul portar Luca Bucci, a rezistat eroic. Meciurile din semifinale se vor disputa pe 28 aprilie (turul) si 5 mai (returul).

Exit mobile version