15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCu loturile decimate

Cu loturile decimate

Derbiul sferturilor de finala ale Ligii Campionilor este confruntarea dintre Chelsea si Bayern München, prima mansa a acestei faze a competitiei urmind sa se dispute astazi, de la ora 21.45 (Pro TV, in direct), pe arena „Stamford Bridge“. Chelsea a avut o adversara foarte dificila in faza precedenta, FC Barcelona, pe care a reusit sa o elimine (1-2 pe „Nou Camp“, 4-2 la Londra), in timp ce Bayern a trecut de o reprezentanta a fotbalului britanic, Arsenal (3-1 la München, 0-1 la Londra).


Pentru meciul de pe „Stamford Bridge“, „albastrii“ au citeva probleme de lot. Atacantul olandez Arjen Robben este accidentat, el fiind nevoit sa paraseasca terenul in minutul 21 al meciului cu România. Acesta a fost primul meci al lui Robben, care venea dupa o dubla fractura de metatarsiene la piciorul sting, suferita pe 2 februarie. De asemenea, in partida cu Bayern nu va juca nici fundasul Paulo Ferreira, care s-a accidentat destul de grav in meciul de saptamina trecuta pe care selectionata tarii sale, Portugalia, l-a incheiat la egalitate, 1-1, in Slovacia. In sfirsit, un alt absent din echipa „albastrilor“ va fi Mateja Kezman, care este suspendat. Tot suspendat este si antrenorul echipei Chelsea, Jose Mourinho, care va sta in tribune doua etape.


Din formatia bavareza va lipsi atacantul peruan Claudio Pizarro, care a suferit o intindere musculara in meciul cistigat de Bayern simbata, cu 3-0, in fata echipei VfL Wolfsburg. In absenta lui Pizarro, antrenorul bavarezilor, Felix Magath, il va folosi in atac pe un alt peruan, Jose Paolo Guerrero, care va face cuplu cu olandezul Roy Makaay. Si Makaay este incert pentru meciul din aceasta seara, el suferind o accidentare la coapsa dreapta in minutul 56 al meciului cistigat de Bayern München, simbata, la Wolfsburg, cu scorul de 3-0. „Sper ca vom rezolva aceasta problema pina miercuri (astazi – n.r.). O eventuala absenta a cuplului de atac va fi problematica pentru noi“, a afirmat antrenorul Felix Magath.


De asemenea, mijlocasul bavarezilor Martin Demichelis este suspendat. In meciul de pe „Stamford Bridge“ ar putea reveni in echipa germana mijlocasul Mehmet Scholl, care a fost recuperat dupa o accidentare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS