Acasă Sport Pippo va fi operat din nou

Pippo va fi operat din nou

Dupa ce etapa trecuta a pierdut trei puncte mari in lupta pentru titlu cu Juventus, singura consolare pentru Milanul lui Ancelotti era revenirea pe gazon a golgheterului sau, Filippo Inzaghi, accidentat in urma cu trei luni (pe 20 octombrie, la meciul Milan – Barcelona), cind a trebuit sa se opereze la glezna piciorului sting. Si, dupa 98 de zile de pauza, Pippo a imbracat din nou tricolul rossonerilor miercuri seara, in partida din prima mansa a sferturilor de finala, cu Udinese. Dar pe cit de norocos este in fata portii, pe atit de ghinionist s-a dovedit atacantul milanez in privinta problemelor medicale cu care se tot confrunta in ultima vreme.


Inzaghi nu a apucat sa joace decit trei minute in meciul cu friulanii, el suferind o luxatie si o fractura la incheietura miinii drepte. Acest lucru a fost evidentiat in urma unui control amanuntit efectuat a doua zi, analizele la care a fost supus imediat dupa meci neindicind vreo fractura. „Trebuie neaparat sa ma operez, dar stati linistiti, o sa ma intorc in curind. Nu stiu deocamdata cit va dura perioada de recuperare, insa sint optimist, iar suporterii nu trebuie sa se demoralizeze“, a spus atacantul Milanului.


Accidentarea s-a produs in cursul actiunii care a dus la inscrierea celui de-al doilea gol al lui Ambrosini (’68), cind Inzaghi, care il inlocuise pe Kaladze in minutul 65, nu apucase sa se bucure de revenire. Deocamdata, nu s-au stabilit mai multe detalii in ceea ce priveste interventia chirurgicala si perioada de convalescenta, dar ieri se vorbea de doua pina la trei saptamini de repaus.

Exit mobile version