10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLucescu s-a suparat pe Galatasaray

Lucescu s-a suparat pe Galatasaray

Mircea Lucescu a fost nemultumit de faptul ca responsabilii clubului Galatasaray nu l-au inclus pe lista antrenorilor pentru „Dream Team“ intr-un meci organizat cu ocazia centenarului gruparii din Istanbul. Lucescu considera ca ar fi trebuit sa fie desemnat antrenor al „Dream Team“, echipa alcatuita din jucatori straini care au activat la Galatasaray. „Eu am lucrat doua sezoane la Galatasaray. Nu am avut nici o contributie la acest club? In perioada cit am fost antrenor, nu am pus clubul in dificultate financiara, facind transferurile potrivite. Chiar si atunci cind am plecat, am renuntat la o parte din banii pe care trebuia sa ii incasez“, a precizat Lucescu.


Tehnicianul român a adaugat ca l-a afectat foarte mult faptul ca responsabilii clubului au uitat de cupa si campionatul cistigate in perioada in care el a antrenat echipa. „Galatasaray are un loc special in viata mea. In ciuda a ceea ce mi se face acum, nu voi uita niciodata acele vremuri frumoase. Atitudinea suporterilor fata de mine este de neuitat. Din cind in cind parca mai aud cum striga: «I love you, Luce!»“, a spus Lucescu.


Echipa de vis a Galatei


Din lotul „Dream Team“ anuntat de conducerea clubului Galatasaray fac parte cinci români: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Gheorghe Hagi, Iosif Rotariu si Adrian Ilie. Ceilalti fosti fotbalisti ai formatiei „Cim Bom“ invitati sa faca parte din „Dream Team“ sint Zoran Simovici, Claudio Taffarel, Falco Gotz, Reinhard Stumpf, Sebastian Perez, Ulrich Van Gobbel, Cevad Prekazi, Didier Six, Adrian Knupp, Rudiger Abramczik, Dean Saunders, Mirsad Kovacevici si Tarik Hocic. Antrenorii echipei vor fi Karl-Heinz Feldkamp si Graeme Souness.


Partida dintre „Dream Team“ si o echipa alcatuita din jucatori turci care au evoluat la Galatasaray se va disputa pe 23 sau 24 aprilie, pe stadionul „Ali Sami Yen“, inaintea meciului dintre Galatasaray si Diyarbakirspor, din etapa a 29-a a campionatului Turciei.


Hagi a scapat de doi jucatori


Antrenorul român al echipei Galatasaray Istanbul, Gica Hagi, a inceput remanierea lotului, despartindu-se de doi dintre jucatorii care nu mai intrau in vederile sale: atacantul Umit Karan (28 de ani), care a fost imprumutat pentru sase luni la BB Ankaraspor, si fundasul Suat Usta (23 de ani), care a plecat la Konyaspor. Karan nu a reusit sa se impuna ca titular, jucind doar in sase partide in tur si marcind doua goluri. Suat, fost international de tineret, nu a jucat nici un minut in tur la Galata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS