6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNjock a semnat cu Mons Bergen

Njock a semnat cu Mons Bergen

Atacantul Universitatii Craiova, Jeremie Njock, de 24 de ani, a semnat ieri dupa-amiaza un contract cu echipa din prima divizie belgiana Mons Bergen. Site-ul oficial al formatiei aflate pe ultimul loc in prima divizie belgiana, cu sase puncte, confirma faptul ca Njock a semnat o intelegere pe doi ani si jumatate.

Njock mai avea contract cu „lanterna rosie“ din Romania pentru inca un an si jumatate, fara clauza de reziliere. Desi a promis la plecarea in vacanta ca va reveni in Banie pentru a ajuta echipa sa se salveze de la retrogradare si sa cistige Cupa Romaniei, camerunezul a semnat cu belgienii fara acordul Universitatii si a mai „comis-o“ o data, dupa ce in vara s-a distrat cu oficialii olteni, intirziind doua luni la pregatiri.

Mons, echipa al carei capitan a fost, in urma cu un an, dinamovistul Liviu Ciubotariu, a obtinut o singura victorie in turul campionatului si se afla la zece puncte de primul loc, care asigura evitarea retrogradarii. Alaturi de Njock, Mons a semnat ieri o intelegere si cu fundasul croat Ivan Milas, de 29 de ani, de la clubul bosniac Zrinski Mostar.

In ultimul timp s-a zvonit ca Njock se afla in probe la echipa engleza Bolton Wanderers, dar oficialii formatiei aflate pe locul 11 in Premiership nu au confirmat interesul pentru camerunez, care oricum nu putea fi transferat, el neevoluind, asa cum prevede regulamentul din Anglia, nici un minut in nationala „leilor neimblinziti“.

„Njock nu va fi lasat sa plece de la Universitatea, el are contract pina in 2007, iar in cazul in care nu va veni la pregatire (reunirea este programata luni – n.r.), avind in vedere ca nu este la prima abatere, ar putea fi chiar suspendat. Am vorbit cu patronul Dinel Staicu si am decis ca singurul jucator care va pleca este Plesan“, a spus Badea.

Antrenorul a mai afirmat ca asteapta pina miine un raspuns de la mijlocasul Constantin Schumacher, in vederea alaturarii la echipa olteana, si sustine ca ar fi de acord cu un schimb de jucatori Cosmin Moti – Ionut Rada.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS