22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIncepe fotbalul adevarat

Incepe fotbalul adevarat

Cele doua echipe romanesti ajunse in primul tur al Cupei UEFA, Dinamo si Steaua, vor incepe astazi adevarata aventura europeana. Adversarii gruparilor bucurestene nu sint formatii de top din Europa, dar, atit Partizan Belgrad, cit si TSKA Sofia au un nume in Balcani. Asadar, misiunea ambelor echipe nu va fi una usoara, acest lucru recunoscindu-l si tehnicienii lor.

Partizan Belgrad – Dinamo

Aflati in mare criza de forma, dupa un inceput slab de campionat care i-a adus pe ultimul loc retrogradabil, „ciinii rosii“ spera sa dreaga busuiocul in Europa si sa scota un rezultat bun in prima mansa a turului I. Pentru aceasta, Dinamo se va deplasa la Belgrad, unde asta-seara, de la ora 21.00 (in direct, TVR 1), va da piept cu Partizan, formatie care a eliminat in ultimul tur preliminar pe Otelul Galati.

Sirbii nu au aratat mare lucru in dubla cu trupa lui Cirtu, dar Andone stie ca nici un meci nu seamana cu altul si va incerca sa-si capaciteze pe cit posibil jucatorii, a caror evolutie este in mare suferinta.

La plecarea spre Belgrad, tehnicianul lui Dinamo s-a aratat optimist, afirmind ca echipa sa poate obtine un rezultat pozitiv, daca nu va face aceleasi greseli ca in campionat. „Dinamo si-a dorit de un an o reprezentare internationala si speram sa reusim sa obtinem un succes. Am vazut mai multe casete cu Partizan si le cunoastem jocul. Am vorbit si cu Sorin Cirtu despre acest meci. Sincer sa fiu, mie mi-e teama de noi, sa nu facem greseli, nu de ei“, a precizat Andone.

Steaua – TSKA Sofia

Vicecampioana Romaniei va intilni asta-seara, de la ora 20.00 (in direct, Antena 1), pe stadionul din Bulevardul Ghencea, echipa bulgara TSKA Sofia, intr-un joc in care ambele echipe au sanse egale de calificare, dupa cum a precizat antrenorul Stelei, Walter Zenga. „In Cupa UEFA nu exista favoriti sau echipe care au prima sansa. Exista sanse egale pentru Steaua si pentru TSKA. Cine este mai inteligent, mai concentrat in cele doua manse, merge mai departe. Daca nu iei gol acasa ai sanse mai mari in perspectiva meciului retur. Nu imi este frica de nimeni, insa respect toate echipele. «Frica» nu este un cuvint corect in fotbal, «respect» este cuvintul potrivit“, a spus tehnicianul stelist.

Zenga a subliniat ca atmosfera la echipa este buna si spera ca Steaua sa faca un meci mare impotriva echipei bulgare. „TSKA este o echipa puternica, lucru demonstrat de faptul ca a dat multe goluri si nu a luat nici unul. Toate echipele, cind joaca in Cupa UEFA, se gindesc sa mearga mai departe. Noi spunem ca sintem mai buni ca ei, ei se gindesc ca sint mai buni ca noi. In cele doua manse trebuie sa fim concentrati toate cele 180 de minute. Este foarte important“, a completat italianul.

Celelalte partide

Iata celelalte meciuri care se vor disputa astazi, in prima mansa a turului intii al Cupei UEFA: Ventspils (Letonia) – Amica Wronki (Polonia), Wisla Cracovia (Polonia) – Dinamo Tbilisi (Georgia), Terek Groznii (Rusia) – FC Basel (Elvetia), Maccabi Haifa (Israel) – Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina), Schalke 04 (Germania) – Metalurg Liepajas (Letonia), HIT Gorica (Slovenia) – AEK Atena (Grecia), Levski Sofia (Bulgaria) – Beveren (Belgia), Odd Greland (Norvegia) – Feyenoord Rotterdam (Olanda), Aalborg (Danemarca) – AJ Auxerre (Franta), Grazer AK (Austria) – Litex Loveci (Bulgaria), Zenit St.Petersburg (Ucraina) – Steaua Rosie Belgrad (Serbia Muntenegru), Trabzonspor (Turcia) – Athletic Bilbao (Spania), FC Utrecht (Olanda) – Djurgarden (Suedia), Shelbourne (Irlanda) – OSC Lille (Franta), Millwall (Anglia) – Ferencvaros Budapesta (Ungaria), Newcastle United (Anglia) – Hapoel Bnei Sakhnin (Israel), Hearts of Midlothian (Scotia) – Sporting Braga (Portugalia), Metalurg Donetk (Ucraina) – Lazio Roma (Italia), Aigaleo (Grecia) – Genclerbirligi (Turcia), Panionios Atena (Grecia) – Udinese (Italia), Hammarby (Suedia) – Villarreal (Spania), Dinamo Zagreb (Croatia) – Elfsborg (Suedia), FC Bruges (Belgia) – Chateauroux (Franta), Sochaux (Franta) – Stabaek (Norvegia), Ujpest (Ungaria) – VfB Stuttgart (Germania), Standard Liege (Belgia) – VfL Bochum (Germania), Banska Bystrica (Cehia) – Benfica Lisabona (Portugalia), Austria Viena (Austria) – Legia Varsovia (Polonia), Bodo Glimt (Norvegia) – Besiktas Istanbul (Turcia), AC Parma (Italia) – Maribor Branik (Slovenia), Real Zaragoza (Spania) – Sigma Olomouc (Cehia), FC Sevilla (Spania) – Nacional Madeira (Portugalia), Middlesbrough (Anglia) – Banik Ostrava (Cehia), Maritimo Funchal (Portugalia) – Glasgow Rangers (Scotia), PAOK Salonic (Grecia) – AZ’67 Alkmaar (Olanda), Hafnarfjordur (Islanda) – Alemannia Aachen (Germania), Sporting Lisabona (Portugalia) – Rapid Viena (Austria). Partida tur dintre echipa israeliana Maccabi Petah-Tikva si formatia olandeza SC Heerenveen se va disputa pe 22 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS