15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albastrii au invins campioana Ungariei

Alb-albastrii au invins campioana Ungariei

„U“ Craiova 1

Ferencvaros 0

• A marcat: Lutu ’89.

Universitatea: Guso (’46, Banica) – Daouda (’46 Papura), Moti, Murgan – Buhus (’54, A. Dumitru), Bundea, Plesan (’81, Stoianof), Frunza (’46, Borbely), Filston (’77, Preda) – Gane (’66, Lutu), Rubenilson (’60, Vigariu). Antrenor: Mircea Rednic.

Ferencvaros: Szucs – Balog (’46, Zavadszky), Botis (’60, Kiss), Gyepes – Rosa (’64, Zovath), Lipcsei, Kapic, Huszti (’46, Leandro) – Gera (’72, Sowunmi) – Esposito (’46, Nogradi; ’87, Esposito), Sasu (’79 Szkukalek). Antrenor: Csaba Laszlo.

• Au arbitrat: G. Gromek – C. Jenda, A. Barmosz (toti din Polonia).

Din cauza erorilor defensivei din meciul cu Legia, Mircea Rednic l-a scos din schema chiar pe capitanul echipei, Corneliu Papura, in locul sau fiind preferat Murgan. Pe benzi, pe posturile lui Borbely si A. Dumitru au fost introdusi congolezul Filston si Buhus. In primul „unsprezece“ al ungurului Csaba Laszlo s-au regasit si romanii Sorin Botis si Marius Sasu.

Meciul desfasurat la „Bad Reichenhall“ a inceput in dominarea campioanei Ungariei, dar Guso a facut minuni in poarta, aparind si penaltiul executat de Lipcsei (’20), care a fost acordat in urma unui fault al lui Daouda la Gera. Portarul bosniac a fost omul primei reprize, intervenind excelent la ocaziile lui Sasu, Gera, Huzsti si a spaniolului Esposito. Bundea si Rubenilson au amenintat poarta lui Szucs inaintea pauzei, dar daca ar fi fost box, repriza era cistigata la puncte de unguri.

A doua parte a inceput tot in dominarea „alb-verzilor“, care i-au mai dat ocazia lui Guso sa se remarce, ocaziile craiovenilor venind pe final de meci in urma suturilor lui Lutu si Preda. Introducerea lui Lutu s-a dovedit providentiala, el reusind sa marcheze, in penultimul minut de joc, golul care a adus victoria Universitatii. Interceptind o minge din picioarele lui Zovath, Lutu l-a driblat pe Szucs si a reluat de la zece metri in poarta.

Dintre cele cinci victorii obtinute in turneul din Austria, cea cu Ferencvaros este cea mai importanta, dar nici singura infringere, cea in fata Legiei, nu poate fi uitata asa din usor prin prisma proportiilor scorului.

„Craiova trebuie sa joace ca in meciul cu ungurii. Ceea ce s-a intimplat cu Legia a fost o rusine. Daca nu vad la toti jucatorii aceeasi ambitie in teren, oricine poate sta pe banca“, a fost concluzia lui Mircea Rednic dupa cele mai importante meciuri din Austria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS