10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGane a parafat a doua victorie a oltenilor in Austria

Gane a parafat a doua victorie a oltenilor in Austria

Desi oficialii craioveni au afirmat ca au intilnit duminica seara prima echipa a lui TSV 1860 München, proaspat retrogradata in Zweite Bundesliga, site-ul oficial al clubului german confirma faptul ca nemtii au trimis la Filzmoos echipa a doua a clubului! Formata din jucatori sub 23 de ani, aceasta evolueaza in liga a treia germana, in seria Regionallen Sud. Prima formatie a „leilor“ se afla in acel moment in pregatire in regiunea tiroleza, dar pentru un alt meci de verificare, programat astazi, impotriva danezilor de la Bröndby, in Cupa Alpen.

Astfel, in locul mult mai celebrilor Agostino, Tyce, Rodrigo Costa sau Ojigwe, alb-albastrii s-au confruntat duminica seara cu tinerii si necunoscutii Okeke, Szukala si Richter, iar pe banca nemtilor nu a stat Rudi Bommer, ci antrenorul echipei a doua, Alfons Higl.

In ciuda replicii destul de bune a adversarului, craiovenii s-au impus la limita, scor 1-0, singurul gol al meciului fiind opera lui Ionel Tersinio Gane (’35), care a reluat de la 30 de metri peste portarul Gebauer. A fost a doua reusita a atacantului venit din campionatul elvetian, dupa cea din prima partida de verificare, sustinuta in tara, cu Oltul Slatina. Cu patru zile inainte, echipa secunda a bavarezilor fusese intrecuta, cu acelasi scor, la Feuchtwangen, de formatia germana de amatori TSV Crailsheim.

Mircea Rednic a trimis in teren urmatoarea formatie: Guso – Moti, Papura (’46, Daouda), Iordache (’62, Murgan) – Buhus (’64, Hoban), Bundea (’46, A. Dumitru), Plesan, Preda (’32, Filston Mongu, ’64, Fabio Fernandes) – Pierre (’46, Frunza), Gane (’46, Rubenilson), Lutu (’46, Stoianof).

Antrenorul nemtilor, Alfons Higl, a aliniat echipa: Gebauer – Ortlieb, Janker, Szukala – Jorg, Worle, Ledgerwood, Kokocinski – Deptalla, Richter, Okeke. Pe parcurs au mai intrat: Rasch, Burkhard, Pickel, Brysch, Veledar si Schmitt.

Fata de primul joc, impotriva lui LASK Linz, cind a trimis in linia ofensiva cuplul Gane-Rubenilson, antrenorul Universitatii a ales sa joace cu un singur virf impins, Jerry Gane, sustinut de Lutu si Pierre, in timp ce, pentru prima data, echipa a beneficiat de un stoper de picior sting, Marius Iordache. Moti a jucat si el in premiera in dreapta lui Papura, ivorianul Daouda fiind introdus in repriza secunda.

De altfel, problemele lui Mircea Rednic in privinta stingacilor se extind si in linia mediana, acolo unde sint testati mai multi jucatori de banda. Daca Iordache a iesit, momentan, din schema pentru acest post, lasindu-i pe Borbely si Preda in concurenta directa, mai nou sint verificate si „piste“ straine. Astfel, duminica seara, Rednic l-a scos pe Preda si le-a oferit lui Fabio Fernandes si Filston Mongu cite o treime din meci pentru a arata ce pot.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS