Acasă Sport Continua Nae Ungureanu?

Continua Nae Ungureanu?

Dupa toate probabilitatile, FC Craiova isi va relua pregatirile pentru noul sezon competitional la inceputul saptaminii viitoare, sau cel putin asa ne-a precizat presedintele executiv Jean Nitulescu. Chestionat asupra conducerii tehnice, a modificarilor din lot, oficialul oltean ne-a „driblat“, spunindu-ne ca abia luni vor fi facute publice toate deciziile privind viitorul acestei echipe. Pe lista patronului echipei, Paul Valuta, s-au aflat multe nume. Silviu Lung: „Am declinat oferta de la FC Craiova, ramin antrenor cu portarii la Universitatea.“ Marian Bondrea: „N-am fost contactat“. Doru Isac: „Sint sub contract cu Al Hilal pentru inca un an, asa ca una dintre conditii era aceea de a rezolva financiar aceasta problema, deoarece eu am primit si in avans bani de la clubul saudit. Apoi, am avut si o alta conditie, aceea de a avea mina libera la club in privinta problemelor tehnice si manageriale. Oricum, eu nu-mi negociez salariul, ci doar ideile. Nu am mai fost cautat de domnul Paul Valuta de aproape o saptamana.“ Nae Ungureanu, cel aflat in „pole position“ pentru a continua munca inceputa in aceasta iarna, nu a raspuns ieri la telefon…

Exit mobile version