17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportJose Mourinho este noul antrenor al lui Adrian Mutu

Jose Mourinho este noul antrenor al lui Adrian Mutu

Clubul portughez FC Porto si cel englez Chelsea Londra au ajuns la un acord in legatura cu rezilierea contractului antrenorului portughez Jose Mourinho cu cistigatoarea din acest an a trofeului Ligii Campionilor, pentru ca acesta sa il poata inlocui pe banca tehnica a „albastrilor“ pe fostul antrenor, italianul Claudio Ranieri, demis la inceputul acestei saptamini.

Desi in comunicatul dat publicitatii de FC Porto nu se face referire la suma de bani pe care a primit-o clubul portughez pentru a-l lasa pe Mourinho sa plece, postul de radio TSF a anuntat ca echipa care a cistigat finala Ligii Campionilor va primi mai mult de trei milioane de dolari de la Chelsea Londra, care ii va plati noului tehnician un salariu anual de 9,5 milioane de dolari in urmatorii trei ani.

Prezentarea oficiala

Clubul din Premier League a tinut ieri o conferinta de presa, unde l-a prezentat oficial pe Mourinho ca antrenor al gruparii la care evolueaza si internationalul roman Adrian Mutu.

„Chelsea reprezinta o provocare fantastica pentru mine. Este un club mare cu un lot format din jucatori de clasa mondiala. Planurile si ambitiile lui Chelsea ma bucura si cred ca si pe suporterii echipei, al caror sprijin incredibil l-am remarcat deja. Prima liga engleza este cel mai bun campionat din lume si sint nerabdator sa fiu in aceasta competitie saptamina de saptamina, la cel mai inalt nivel in Anglia, dar si in Europa“, a spus Mourinho.

„Avem jucatori de top si, imi pare rau ca sint arogant, avem si un antrenor de top“, a adaugat Mourinho, care si-a anuntat si pretentiile referitoare la lotul de jucatori. „Eu vreau 21 de jucatori de cimp si nimic mai mult. Acesta este numarul corect pentru ceea ce dorim noi sa realizam aici“, a explicat portughezul.

Mourinho reprezinta noua generatie de antrenori

„Numirea lui Jose Mourinho se refera la faptul ca vrem sa construim in continuare pe fundatiile deja ridicate la Chelsea. El reprezinta noua generatie de antrenori de fotbal si sintem convinsi ca ne poate duce la un nivel superior atit in Anglia, cit si in Europa. Recordul sau de succese sustinute il fac omul perfect pentru ceea ce dorim noi sa realizam la Chelsea“, a spus directorul executiv al „albastrilor“, Peter Kenyon.

Jose Mourinho, de 41 de ani, a cistigat, saptamina trecuta, finala Ligii Campionilor, dupa ce a invins, cu scorul de 3-0, formatia AS Monaco. El a preluat conducerea formatiei FC Porto in urma cu doi ani si jumatate, in ianuarie 2002, timp in care a mai cistigat cu elevii sai doua titluri de campioana a Portugaliei, in 2003 si 2004, editia din 2003 a Cupei UEFA si cea din 2003 a Cupei Portugaliei.

Ca o clauza aditionala la contractul semnat intre cele doua echipe, FC Porto s-a angajat ca, in urmatorii cinci ani, sa-i acorde formatiei patronate de magnatul rus Roman Abramovici prioritate in a transfera tinerele sale talente. Mourinho va fi insotit pe „Stamford Bridge“ de asistentul sau de la Porto, Baltemar Brito, de antrenorul portarilor Silvino Louro si de preparatorul fizic Rui Faria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS