27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTurneul masculin de tenis de la Indian Wells

Turneul masculin de tenis de la Indian Wells

Elvetianul Roger Federer se distreaza cu adversarii

Elvetianul Roger Federer, principalul favorit al turneului international masculin de tenis de la Indian Wells, se simte foarte bine la aceasta competitie, nici unul dintre adversarii pe care i-a intilnit in primele patru tururi nefiind in stare sa-i puna probleme. Printre „victimele“ elvetianului la acest turneu s-a numarat si Andrei Pavel, tenismanul roman fiind invins a patra oara consecutiv de Federer.

In turul al patrulea al turneului de la Indian Wells, care este dotat cu premii in valoare de 2,8 milioane de dolari, Roger Federer l-a invins marti, dupa numai doua seturi, cu scorul de 6-4, 6-1, pe americanul Mardy Fish.

Alte rezultate inregistrate in mansa a patra: Guillermo Coria (Argentina, nr.4) – Sebastien Grosjean (Franta, nr.13) 3-6, 7-6, 6-2; Andre Agassi (SUA, nr.5) – Mihail Iujnii (Rusia) 7-5, 6-2; Juan Ignacio Chela (Argentina) – Tommy Haas (Germania) 6-4, 6-2.

Lindsay Davenport a trecut de turul patru

Jucatoarea americana Lindsay Davenport, a treia favorita a turneului international feminin de tenis de la Indian Wells, a trecut de turul al patrulea al acestei competitii, care este dotata cu premii in valoare de 2,1 milioane de dolari. Davenport a invins-o marti, cu scorul de 6-1, 6-3, pe compatrioata sa Meghann Shaughnessy.

Surpriza rundei a patra a produs-o frantuzoaica Nathalie Dechy (nr.19), care a invins-o in trei seturi, 2-6, 6-2, 6-2, pe cea de-a sasea favorita a competitiei, Vera Zvonareva (Rusia).

Alte rezultate consemnate in mansa a patra a turneului feminin de la Indian Wells: Anastasia Miskina (Rusia, nr.4) – Maria Sarapova (Rusia) 6-2, 6-1; Gisela Dulko (Argentina) – Marissa Irvin (SUA) 7-6, 7-6; Fabiola Zuluaga (Columbia) – Laura Granville (SUA) 7-5, 6-2; Svetlana Kuznetova (Rusia, nr.12) – Amy Frazier (SUA) 6-0, 6-3; Conchita Martinez (Spania, nr.11) – Barbara Schett (Austria) 6-1, 6-2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS