20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAdi Ilie a ramas pe dinafara

Adi Ilie a ramas pe dinafara

Comitetul Executiv al FRF a validat ieri lista cu cei 15 stranieri convocati de selectionerul Anghel Iordanescu pentru partida amicala pe care reprezentativa Romaniei o va sustine in compania Scotiei, pe 31 martie, la Glasgow. Dintre internationalii tricolori solicitati de general lipseste Adrian Ilie, cu toate ca virful lui Besiktas a avut evolutii constant bune de la sosirea sub comanda lui Mircea Lucescu.

Cei 15 jucatori de „afara“ chemati de Iordanescu sint: Bogdan Stelea (UD Salamanca), Bogdan Lobont, Nicolae Mitea (ambii Ajax Amsterdam), Flavius Stoican, Razvan Rat (ambii Sahtior Donetk), Iulian Filipescu (FC Zürich), Adrian Iencsi, Florin Soava (ambii Spartak Moscova), Cristian Chivu (AS Roma), Ovidiu Petre, Florin Bratu (ambii Galatasaray Istanbul), Daniel Pancu (Besiktas Istanbul), Florin Cernat (Dinamo Kiev), Ionel Ganea (Wolverhampton), Adrian Mutu (Chelsea Londra). Stranierii se vor alatura lotului direct in Scotia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS