14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportL-au speriat si pe Zyati!

L-au speriat si pe Zyati!

• Daca marocanul refuza oferta Universitatii, s-ar putea s-o accepte Godfroid • Napoli vrea sa-l mai vada pe Rangelovic la doua antrenamente

Simbata, Dinel Staicu s-a aflat la Bucuresti, unde a discutat transferul lui Zyati la Universitatea. Dupa citeva ore de tratative, la care Dinel i-a oferit marocanului un contract de 70.000 de dolari, cu 20.000 de dolari mai mult decit are la Rapid, Nouredine a refuzat oferta. Salariul l-a multumit pe Zyati, insa refuzul a venit din alte motive: marocanul s-a speriat de atmosfera din Banie! „Mi-a spus ca ii este frica sa vina la Craiova! Dupa cele intimplate cu Marius Lacatus, este de inteles atitudinea lui“, a spus Staicu. Patronul craiovenilor a continuat: „Cei care spuneau ca iubesc Universitatea au facut numai rau. Toti fug acum de Craiova!“. Dinel a anuntat ca nu va renunta la ideea aducerii lui Zyati in Banie, mai ales ca il preseaza timpul, pina la inceperea returului raminind doar citeva zile. El l-a delegat pe presedintele Pavel Badea sa-l convinga pe mijlocasul giulestenilor sa vina la Universitatea, motivind: „Am presedinte si nu vreau sa fie martor la caratul apei, asa ca l-am pus pe el sa rezolve problema“. In cazul in care Zyati nu va fi convins, Staicu are si alte variante: „Daca nu vrea Zyati sa vina, am o intelegere cu Giovani Becali si voi ataca alte piste. Una dintre variante este aducerea lui Emanuel Godfroid“. Ieri, la prinz, Zyati a declinat iarasi oferta Stiintei: „Nu vreau sa plec din Bucuresti“. In aceste conditii, ramasese varianta de rezerva, achizitionarea lui Godfroid. Contactat telefonic, „Manu“ a spus: „Sint jucatorul Rapidului si vreau sa-mi duc intelegerea la bun sfirsit. Nu am fost contactat de nimeni, deci nu stiu nimic. Oricum, sint la dispozitia clubului“, lasind de inteles ca statutul de rezerva la Rapid nu-i convine si ar fi de acord cu detasarea la Universitatea. Presedintele Universitatii, Pavel Badea, a declarat: „Deocamdata, incercam sa-l convigem pe Zyati. In rest, vom vedea“.

In ceea ce priveste achizitionarea sirbului Predrag Rangelovic, aseara urma sa aiba loc negocierile. „Antrenorul a spus ca este un virf de care are nevoie si ca doreste sa-l mai urmareasca la doua antrenamente. Are pretentii cam mari, dar vom incerca sa ne intelegem“, a spus Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS