14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportLacatus a semnat cu Universitatea

Lacatus a semnat cu Universitatea

Noul tehnician al oltenilor a fost agresat de o parte a galeriei

Aseara, in jurul orei 21.30, Dinel Staicu a batut palma cu Marius Lacatus pentru un contract pe o perioada de doi ani si jumatate. Obiectivul „Fiarei“ in primele sase luni este formarea unei echipe competitive, iar la anul – o clasare care va permite accesul intr-o cupa europeana. Salariul lui Lacatus la Universitatea este confidential, dar mai mare de 100.000 de dolari, atit cit avea la FC Brasov, dupa cum a precizat Dinel Staicu. La iesirea din sediul clubului, loc unde s-au purtat negocierile, Lacatus a fost intimpinat de aproximativ 50 de persoane din galerie, care au avut o atitudine ostila. Acestea l-au injurat, amenintat si scuipat pe viitorul antrenor al Universitatii, pe care il considera stelist. Marius Lacatus a plecat de la club in masina presedintelui Pavel Badea, Jeep-ul sau fiind luat din parcarea de la sediul Universitatii de cel care l-a insotit. Dupa plecarea fostului tehnician de la FC Brasov, tinta galeriei a fost Dinel Staicu. Suporterii i-au solicitat alt antrenor, cum ar fi Mircea Rednic, dar patronul Universitatii le-a replicat: „Cit timp dau banii, eu decid!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS