Nicolae Ungureanu a debutat in Diviza A in 1977 la Universitatea, dupa un rodaj la Electroputere. De atunci si pina in 1993 (cind, la 37 de ani, s-a retras), „Rosu“ a jucat numai la echipe titrate din fotbalul nostru: Universitatea, Steaua, Rapid, contabilizind 438 de meciuri in prima liga.
De astazi, Ungureanu isi intra in piine ca director tehnic al echipei Extensiv, fosta Electroputere, viitoare FC Craiova. I-am solicitat un interviu privind cariera sa de antrenor.
– Primii pasi in antrenorat s-au petrecut, cu adevarat, la Electro. Cum a fost atunci, in sezonul 93/94?
– Am inceput ucenicia la Pandurii Tirgu Jiu, echipa de Divizia C si am lucrat acolo doar jumatate de an deoarece am fost solicitat de Electroputere, care atunci activa, ca si Universitatea, in Divizia Nationala (pe atunci se numea Divizia A). Echipa din Valea Rosie era intr-o situatie critica, lupta pentru evitarea retrogradarii. Am fost chemat la Electro pentru acest obiectiv, dindu-mi-se toate asigurarile ca, in caz de retrogradare, mie nu mi se va imputa nimic. Mai erau doar sase etape pina la incheierea campionatului. Am reusit sa salvez pe Electro de la retrogradare, iar ziarele au scris atunci sa mi se faca statuie in Valea Rosie! In acea perioada, la Universitatea era antrenor principal Victor Piturca. Dupa ce am reusit acea salvare de la retrogradare a lui Electro, „Piti“ mi-a propus sa lucrez cu el la Universitatea, ca secund.
– L-ati refuzat! De ce?
– Sint un tip foarte ambitios si, intr-adevar, l-am refuzat pe „Piti“. Am facut-o din orgoliu, dintr-o incapatinare… Regret insa si acum acest refuz. Cum sa va explic? Fiind ambitios, am dorit sa demonstrez ca sint si un antrenor bun, asa cum am fost ca jucator. De aceea, n-am dorit sa fiu secundul lui Victor Piturca, raminind la Electro principal. Asta se petrecea in vara lui ’94.
– A urmat sezonul ’94/’95.
– Electro a inceput campionatul foarte bine. In prima etapa, am zdrobit pe Dinamo cu 3–1, in Valea Rosie. Din motive financiare, am renuntat la echipa. Mi s-au promis niste bani – pentru care am muncit -, dar am ramas cu promisiunea. Si atunci am plecat, fara sa fiu demis, in locul meu fiind adus Dumitru Marcu. Acel an, 1994, respectiv ultimele sase etape din returul ’93/’94 si inceputul editiei ’94/’95, il consider intr-un fel apogeul meu ca antrenor. In acea editie, ’94/’95, s-a instituit sistemul barajelor pentru promovare-retrogradare din Divizia Nationala si Electro – clasata pe locul 15 – a jucat astfel baraj cu „Poli“ Iasi. Electro a pierdut dramatic barajul, la lovituri de departajare, si a retrogradat din Divizia Nationala in Divizia A.
– Erati la Universitatea, dar ca vicepresedinte. N-ati acceptat prea mult nici aceasta functie. De ce?
– Nu-mi place munca de birou. Nu mi-au placut niciodata functiile de conducere sau administrative. Asadar, am parasit Universitatea si m-am reintors la Electroputere, ’95/’96. Echipa a fost preluata de fratii Mihailescu. M-am inhamat iarasi la munca, dar am avut parte atunci de mari deziluzii. A fost o perioada de dezamagiri: am pornit bine campionatul ’95/’96, dar am fost apoi demis de frati fara motive reale. Chiar ei au recunoscut ulterior ca s-au grabit si s-au inselat in privinta mea, rechemindu-ma la echipa in urmatorul campionat, ’96/’97. In editia ’95/’96, cind am fost demis fara motive, Electro s-a clasat pe locul opt in liga a doua (Divizia A, cum se numea atunci).
– Sa revenim la sezonul ’96/’97.
– Cum spuneam, fratii Mihailescu m-au chemat iarasi la echipa si la sfirsitul turului eram pe primul loc. A urmat iarasi o mutare: a fost adus antrenor principal Sorin Cirtu, pe mine trecindu-ma pe post de secund. Finalul acelui campionat, ’96/’97, probabil ca vi-l amintiti: CSM Resita si Electro au incheiat campionatul cu acelasi numar de puncte, dar CSM a promovat datorita golului in deplasare marcat in meciurile directe cu Electro: 1-0 la Resita si 1-2 la Craiova in ultima etapa a campionatului. Am parasit atunci iarasi pe Electro.
– Erati suparat…
– Da, dezamagit. Am preferat sa lucrez la Centrul de copii si juniori al Universitatii. Am fost numit sef al Centrului, dar, in acelasi timp, eram si antrenor al echipei Constructorul „U“ Craiova (cum se numea pe atunci divizionara C din Lunca Jiului). In cele din urma, am ajuns antrenor al echipei de tineret a Universitatii, apoi am fost numit de Netoiu antrenor principal al „alb-albastrilor“. Ultima oara am antrenat pe International Pitesti.
– Acum?
– Sper sa facem o treaba buna la Extensiv, cu toate ca echipa nu se afla intr-o situatie prea fericita. Totusi, s-a intarit conducerea si trag nadejde ca in scurt timp vom reusi sa intarim si lotul. De fapt, aceasta este prima conditie ca la sfirsitul campionatului sa ne clasam in zona superioara a clasamentului…
