10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCu Ovidiu Stinga despre Steaua, Badea si noroc

Cu Ovidiu Stinga despre Steaua, Badea si noroc

Interviul cu Ovidiu Stinga l-am insailat ieri intr-un mod original. Mai multi colegi din presa fiind prezenti la antrenamentul de dimineata al Universitatii, l-am abordat in grup pe „decarul“ oltenilor. Cind l-a vazut pe reporterul GdS, Ovidiu s-a scuzat, spunind ca nu poate raspunde direct la intrebarile acestuia. Stinga respecta o decizie recenta a Clubului Universitatea, in caz contrar riscind o amenda frumusica. Totusi, pentru ca olteanul gaseste o iesire din orice incurcatura, Ovidiu Stinga a acceptat sa raspunda si la intrebarile noastre, rostite insa, dupa o intelegere rapida, de alti colegi. Norocul nostru a fost ca omul pe care Staicu l-a desemnat sa supravegheze „embargoul“, Gheorghita Geolgau, nu era la fata locului.

– Ovidiu, cu FC Oradea ai facut cel mai bun meci al tau dupa revenirea la Universitatea?

– Da, am facut un meci reusit. A fost, de fapt, un joc reusit al intregii echipe. Acum, trebuie sa ne concentram insa pentru partida din Ghencea. Va fi un joc foarte greu, Steaua are o cota foarte buna si este si intr-o forma ideala.

– Apropo, ce crezi ca va face Universitatea in Ghencea?

– Cu o mobilizare buna si cu sansa avem posibilitatea unui rezultat bun. Personal, cred ca nu vom pierde.

– Cind ai revenit in fotbalul romanesc, dupa episodul Eindhoven, ai incercat la Steaua, dar nu ai ramas. Este meciul de duminica o sansa de razbunare?

– Nu! Eu sint profesionist. Imi fac treaba acolo unde joc. Am venit la Universitatea si doresc sa fac o figura frumoasa in Ghencea. Craiova merita acest lucru.

– Cu sanatatea cum stai? Se vede o retinere in jocul tau.

– Nu sint refacut suta la suta. Momentan, sint cam la 85 la suta din potentialul fizic al unui jucator profesionist. Dupa vacanta de iarna insa, sper sa-mi revin complet.

– Ce v-a facut Badea dupa numire de jucati altceva si sint si rezultate?

– A dat o mai mare libertate jucatorilor din primul unsprezece, dar am avut si noroc! Sa recapitulam: la Pitesti am cistigat cu 1-0, dupa un gol valabil anulat Argesului; cu Petrolul ei au ratat un penalti la 1-0 pentru ei; la Alba Iulia am egalat cind nimeni nu mai credea, iar cu Oradea, la 1-1, Vrajitoarea a ratat o ocazie imensa.

– La Nationala te mai gindesti?

– Momentan, nu! Atita timp cit sint accidentat, nu! Din retur, sper ca evolutiile bune sa ma propulseze in atentia selectionerului. Dar, repet, sper sa nu mai am probleme medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS