10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEchipajul craiovean Badoi - Bocai, pe primul loc la debutanti

Echipajul craiovean Badoi – Bocai, pe primul loc la debutanti

Etapa de la Brasov, a sasea din calendarul competitional, a pus capat Campionatului National de Raliuri Tot Teren, concursul urmind sa fie reluat la anul, in luna mai. Echipajul craiovean format din Catalin Badoi si Catalin Bocai a reusit performanta sa se claseze pe podium la fiecare din cele sase etape, la ultimele trei terminind chiar pe primul loc. Mai mult, in Baia Mare, in Bacau si in ultimul concurs de la Brasov, oltenii, care au participat la categoria debutanti, s-au intrecut de la egal la egal cu avansatii, reusind sa se claseze si inaintea acestora.

Alergind pe acelasi Nissan Patrol, tandemul Badoi – Bocai a fost de neoprit, indiferent ca probele speciale la care participa cuprindeau drumuri forestiere, macadam, off-road, asfalt sau drumuri comunale. In plus, etapa de la Brasov, la care au luat startul 11 masini si patru motociclete, a fost una deosebit de dificila, cu mult noroi (pina la punti) si destula zapada, traseele de cimpie, cu noroi, si mai ales cele de munte, cu zapada si multe treceri pe marginea ripelor, facind ca multi concurenti sa ramina impotmoliti.

Per total, craiovenii au luat primul loc la categoria lor (T2 debutanti) si locul secund in clasamentul general.

De remarcat faptul ca la aceasta ultima etapa au participat si cinci echipaje din CNR (Campionatul National de Raliuri – de viteza), care au venit cu masini foarte puternice, trei dintre ele cu tractiune integrala, insa traseul le-a pus mari probleme, raminind suspendati in noroi chiar din prima proba speciala. Ca atare, performanta echipajului oltean este cu atit mai notabila, cei doi fiind insa decisi ca la urmatorul campionat sa nu mai lase nici o sansa adversarilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS