6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDisputa de gradul zero in Valea Fetii

Disputa de gradul zero in Valea Fetii

Cea de-a cincea runda a Diviziei C se desfasoara astazi, incepind cu ora 15.00. In Banie sosesc fruntasele clasamentului, Progresul Caracal, ocupanta locului trei, care trebuie sa dea piept cu liderul Armata, si Turris Magurele, formatia de pe locul secund, aceasta urmind sa se prezinte pe „Depou“. In fine, etapa mai consemneaza si duelul dintre celelalte doua grupari doljene, la Calafat, Dunarea primind vizita lui Electro.

Armata – Progresul Caracal

Fara indoiala, intilnirea de pe stadionul din Valea Fetii este capul de afis al acestei runde. Lidera la zi a clasamentului, Armata, se afla in fata celui mai greu examen de pina acum, Progresul, echipa aflata la un punct in spatele „militarilor“, venind decis sa scoata un rezultat cit mai bun. Elevii lui Marian Voicu au astfel sansa sa arate in confruntarea de astazi ca locul ocupat in acest moment nu este unul intimplator, caracalenii fiind o trupa buna, cu jucatori de mare experienta ca Goiceanu, Iriza, S. Chivu si L. Uritu, ultimul fiind si antrenor. In plus, cine va iesi invingator din aceasta disputa de gradul zero va dovedi ca este un candidat serios la promovare. „Militarii“, fara probleme de lot, nu au nici cea mai mica temere in privinta acestui joc si vor sa confirme forma buna pe care o parcurg. Brigada de arbitri va fi compusa din I. Micu (Bucuresti) – I. Ionescu (Suseni) si A. Ion (Bradu).

Stiinta CFR – Turris Magurele

Dupa ce au spart gheata la Videle, de unde s-au intors cu un punct, ceferistii au astazi un joc extrem de dificil cu ocupanta locului secund, Turris Magurele, echipa care etapa trecuta s-a impus greu, la limita, in fata Dunarii Calafat. In aceasta saptamina au existat unele discutii la gruparea de pe „Depou“, in urma carora finantatorul echipei a promis ca va oferi un sprijin mai mare formatiei craiovene pentru ca aceasta sa-si pastreze locul in divizie. O victorie astazi pare totusi greu de realizat pentru elevii lui Florin Ispas, dar nu imposibil, un astfel de rezultat avind menirea de a mai linisti apele la echipa. In plus, ar fi si un ajutor pentru Armata, in conditiile in care aceasta invinge Progresul, putindu-si consolida pozitia de lider. Meciul va fi condus de o brigada bucuresteana, formata din Fl. Constantin – A. Lupsa si H. Petrescu.

Dunarea Calafat – Electro

Fara doi dintre jucatorii de baza, Minoiu si Tilihoi, suspendati, si condusi de pe banca de Ionel Luta, Electro pare a avea putine sanse de reusita in fata calafetenilor, echipa care acasa nu a pierdut nici un punct. Situatia actuala a formatiei din Valea Rosie este dramatica si, daca nu intervine rapid o schimbare, este foarte probabil ca echipa sa se trezeasca in campionatul judetean. De partea cealalta, gazdele par a avea stabilitatea necesara sa se mentina fara probleme in acest esalon, elevii lui Valentin Ghita formind o echipa omogena. Partida va fi arbitrata de bucurestenii I. Zimbresteanu – V. Milencovici si S. Huidu.

Celelalte meciuri din cadrul seriei a V-a, etapa a cincea: Oltchim Rm. Vilcea – Petrolul Videle, FC Olt Scornicesti – Oltul Slatina, Prodchim Bals – Juventus Pitesti, Dunarea Zimnicea – FC Lapusata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS