24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAntrenorul Petre Avramescu isi completeaza lotul pentru viitorul sezon

Antrenorul Petre Avramescu isi completeaza lotul pentru viitorul sezon

Dupa ce a efectuat un cantonament de pregatire montan in statiunea Sinaia, cu lotul avut la dispozitie, antrenorul echipei gorjene Lignitul Tirgu Jiu, Petre Avramescu, incearca in aceste zile sa-si definitiveze echipa pentru noua editie de campionat. Ramas fara sase dintre jucatorii care au evoluat la Tirgu Jiu in sezonul trecut, tehnicianul are deja in vedere alti sase handbalisti, o parte dintre ei pregatindu-se chiar in cantonamentul de la Sinaia cu lotul.

Cei unsprezece handbalisti ramasi din sezonul trecut sint Albici, Bichir, Ghira, Butulescu, Popescu, Clenciu, Andries, Enache, Ilies, Radu si Eremia. La capitolul plecari, o pierdere semnificativa este cea a lui Ciprian Alesu, care va evolua la formatia franceza de Liga a II-a Villepinte. Alti trei handbalisti – Doru Sut, Mircea Cretu si Iulian Sandru, au renuntat la handbal, Cristian Gherman a plecat la Poli Timisoara, iar Ionut Mazilu si-a exprimat dorinta de a evolua in Germania.

Pregatire dura

Fiind primul cantonament pe care gorjenii l-au sustinut sub comanda lui Petre Avramescu, citiva handbalisti au acuzat duritatea pregatirii, declarind ca n-au mai facut de mai multi ani un asemenea cantonament. Pregatirea de la Sinaia si Busteni a inclus cite trei antrenamente pe zi, primul fiind de 45 de minute (dimineata, la 7.00), iar urmatoarele, de cite doua ore. Tehnicianul s-a axat de aceasta data doar pe pregatire fizica, alergare pe teren variat si forta.

„Eu fac doar echipa, lotul il face conducerea“

Referitor la achizitiile facute la Lignitul, antrenorul Petre Avramescu nu poate spune cu certitudine care sint jucatorii care vor evolua la Lignitul in viitorul sezon: „Eu fac doar echipa care intra in teren, lotul il face conducerea, in functie de posibilitatile financiare.“ Exista doua certitudini in aceasta privinta, fiind rezolvate transferurile jucatorilor Pancu Mihut de la Poli Timisoara si Marius Mihoci de la Uztel Ploiesti. Cei doi au fost deja in pregatirea montana cu echipa, la fel si cei doi juniori de la Liceul cu Program Sportiv din Tirgu Jiu – Adrian Radulescu si Dan Ghise. In urmatoarele zile, conducerea Lignitului va incerca perfectarea a inca doua transferuri, interul stinga Dragos Ispas si extrema dreapta Cristian Marin, ambii de la Dacia Pitesti.

„Dubla“ cu CSU Craiova

In aceasta saptamina, Lignitul isi va continua pregatirea specifica in sala, conducerea urmind sa studieze programul de pregatire al celorlalte formatii din Liga pentru a perfecta jocurile de verificare. Antrenorul Petre Avramescu spune ca deocamdata nu vor fi foarte multe, deoarece majoritatea formatiilor din Liga se afla acum in cantonament.

Singurele certitudini sint turneele de la Tirgu Jiu si Timisoara, dar si o intilnire bilaterala cu CSU Craiova.

Primul turneu de meciuri amicale este programat la Tirgu Jiu, la sfirsitul lunii august si va reuni formatiile Dinamo Bucuresti, Poli Timisoara, Universitatea Cluj si Lignitul. In perioada 5-7 septembrie, Lignitul se va deplasa la Timisora pentru un turneu international, la care vor mai participa Dinamo Bucuresti, dar si doua echipe din Iugoslavia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS