12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHagi l-ar lua pe Bundea la Bursaspor

Hagi l-ar lua pe Bundea la Bursaspor

Hagi a ajuns la un acord cu Ustenci, posibilul preşedinte al clubului Bursaspor, inţelegere care prevede că tehnicianul roman va fi noul antrenor al formaţiei dacă oficialul turc va ciştiga alegerile pentru postul de preşedinte, acesta fiind singurul candidat serios la funcţia de conducător al acestui club. Contractul lui Hagi va fi semnat pe 25 iunie, după alegerile care-l dau aproape sigur pe Ustenci preşedinte.

Cotidianul turc Star a scris că, in cazul in care Ustenci va fi preşedinte, iar Hagi antrenor principal, la Bursa ar urma să ajungă patru internaţionali romani: Rădoi, Raţ, Miu şi Bundea. Referitor la ultimul, un oficial oltean a ţinut ieri să precizeze: „Reamintesc declaraţia oficială a patronului Staicu, şi anume că nici un jucător nu va pleca de la Universitatea. Pentru sezonul 2003/2004, avem alte ginduri in privinţa obiectivelor. Există intenţia ca pe lingă Guso, Daouda, Pleşan, Bundea şi ceilalţi jucători importanţi să aducem jucători de valoare, nu să dăm drumul. Ni-l dorim şi pe Sava in continuare. Antrenorul Cirţu a dat temă conducerii – o listă cu jucători de achiziţionat – şi asta este preocuparea actuală a diriguitorilor Universităţii, aceea de a completa lotul“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS