Acasă Sport „Ce să caute Dragomir la Universitatea?!“

„Ce să caute Dragomir la Universitatea?!“

In etapa a doua a turului, la Bacău, Universitatea ciştiga cu 3-2 (goluri Luţu), oltenii aducind in următoarea etapă (acasă, cu Steaua) 60.000 de suporteri la porţile stadionului. Simbătă, in partida Universitatea – FCM Bacău, cele două echipe incep returul de pe locuri modeste (9 – FCM Bacău, cu -5 la „adevăr“; 11 – Universitatea, cu -6 la „adevăr“). In poarta moldovenilor se va afla probabil Florin Prunea, cel care in sezonul ’90/’91 ciştiga cu Universitatea eventul. L-am chestionat ieri-dimineaţă asupra meciului de simbătă…

– Luni ai participat, ca vicepreşedinte AFAN, la Adunarea Generală a FRF. După circul de luni, poate acum eşti supărat, n-ai chef de interviuri.

– Pe cine să fiu supărat? Sint băiat tinăr, trebuie să ţin la tăvăleală…

– Te-am sunat insă pentru a-ţi afla opinia despre meciul de simbătă, de pe „Ion Oblemenco“, dintre Universitatea şi FCM Bacău, două echipe cu probleme, cu puncte puţine şi emoţii destul de mari pentru acest retur.

– Aş fi preferat să ne intilnim simbătă, la Craiova, in situaţia in care atit Universitatea, cit şi echipa mea actuală, FCM Bacău, să fi fost lipsite de griji, fără probleme.

– Nu sint totuşi probleme deosebite…

– Vă intrerup, sint probleme foarte mari. Un pas greşit pentru Universitatea, cu -6 la „adevăr“, ii poate fi, intr-un fel, fatal, chiar dacă este doar inceputul returului. In fine… Ce să spun despre acest meci? Craiova are un loc aparte in inima mea. N-o să uit niciodată ce a insemnat Universitatea pentru mine…

– Primul tricou de campion al Romaniei.

– Sigur, in acel sezon in care Universitatea a luat totul. N-o să-mi reneg niciodată „părinţii“. Zic asta pentru că Universitatea m-a format şi m-a consacrat ca fotbalist.

– Presupun că incă păstrezi nostalgia Craiovei?

– Toată viaţa, pină cind o să intru in pămint! Craiova are un loc aparte in inima mea.

– Revenind la meciul de simbătă…

– Cind va incepe acest meci, va trebui să uit ceea ce v-am declarat deoarece sint acum al Bacăului. Sigur, imi va fi foarte greu. Pronostic? Sper ca FCM Bacău să plece de pe „Ion Oblemenco“ cu cel puţin un punct.

– De cine iţi este teamă mai mult simbătă? De Luţu, care la Bacău ţi-a inscris trei goluri?

– De nimeni. Sint un fotbalist cu experienţă şi am jucat meciuri mult mai grele decit partida de simbătă. Sper să fie un spectacol de calitate, iar cel mai bun să ciştige.

– In toată vinzoleala cu Dumitru Dragomir, patronul Staicu a declarat la un moment dat că dacă Mitică pică n-ar fi exclus să-l aducă preşedinte la FC Universitatea! Ce zici?

– Nu cred că Dumitru Dragomir, un om care a păcălit tot timpul fotbalul, are ce să caute preşedinte la Universitatea. Nu are nimic in comun cu spiritul Craiovei, cum să fie „number one“ la un asemenea club? Universitatea a fost dintotdeauna o echipă răzvrătită, cu unele mici momente. Repet, nu văd ce ar fi putut avea Dragomir in comun cu spiritul Craiovei, cu istoria mare a Universităţii, cu spectatorii Craiovei…

– Ce transmiteţi suporterilor Universităţii?

– Să aibă răbdare. Craiova vine după „era Neţoiu“, cind s-a distrus foarte mult echipa, dar mai ales spiritul Universităţii. Sint convins că aceia care sint acum la FC Universitatea – olteni veritabili – vor redresa corabia craioveană. Insă trebuie răbdare cu jucătorii şi antrenorii. Şi, in incheiere, vreau să transmit suporterilor că Prunea nu vine pe „Ion Oblemenco“ ca duşman.

Exit mobile version