3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Sport pe scurt

CUPA „CRISTI NEAMTU“ / Cupa „Cristi Neamtu“ la fotbal in sala se va incheia la sfirsitul acestei saptamini. Miine sint programate ultimele meciuri din serie, precum si partidele din sferturi, iar duminica se vor disputa semifinalele si finalele. Aceste meciuri se vor disputa dupa urmatorul program: simbata: Blue Boys – Oltana (ora 9.00), Superstars – Bracci NGD (ora 9.50), Gin Gin – Tudival (ora 10.40), Fedayn – KO (ora 11.30), Juventinii – Oltmetal (ora 12.20), Carspeed – Promat (ora 13.10), Student 2003 – AS International (ora 14.00), Champions Press – Blue Boys II (ora 14.50), Athletic – Klub Passione (ora 15.40), Inter Craiovita – Corso (ora 16.30), Carol I – Nitela (ora 17.00), sfertul I (ora 17.30), sfertul II (ora 18.20), sfertul III (ora 19.10), sfertul IV (ora 20.00); duminica: Venus Eforie – AJF (ora 10.00, semifinala I old-boys), Oltmetal – Topway (ora 10.50, semifinala II old-boys), semifinala I (ora 11.40), semifinala II (ora 12.30), finala mica old-boys (ora 15.30), finala mica (ora 16.20), finala old-boys (ora 17.10), finala (ora 18.50).

CONTRA NU TREBUIE SA-SI FACA GRIJI PENTRU SALARIU / Presedintele clubului Atletico Madrid, Jesus Gil y Gil, a spus ca jucatorul Cosmin Contra nu trebuie sa-si faca griji in ceea ce priveste salariul sau, deoarece procesul de restructurare a gruparii nu va afecta lotul. „Contra nu trebuie sa-si faca griji, ci trebuie sa se concentreze la joc, pentru ca eu voi gasi banii necesari pentru plata salariilor. Procesul de restructurare pe care l-am anuntat are drept scop imbunatatirea situatiei clubului si nu va afecta salariile jucatorilor“, a precizat Jesus Gil y Gil. Presedintele gruparii spaniole a facut aceste afirmatii, dupa ce internationalul roman Cosmin Contra a lasat sa se inteleaga ca exista posibilitatea sa paraseasca echipa la sfirsitul sezonului, din cauza situatiei cu care se confrunta aceasta grupare. „Vom vedea ce se va intimpla in vara. Totul depinde de procesul de restructurare. Eu am semnat un contract pentru cinci ani, dar totul depinde de politica adoptata de club“, a spus Contra.

SPONSORIZARE SECRETA PENTRU BAYERN MÜNCHEN / Clubul Bayern München a primit in secret, in perioada 2000-2002, aproximativ 20 de milioane de euro din partea grupului media german Kirch, care detinea drepturile de transmitere a meciurilor din Bundesliga, a informat publicatia Manager Magazin. Potrivit publicatiei citate, Bayern München si KirchMedia au semnat un contract de parteneriat „exclusiv“, prin care trustul media se obliga sa plateasca clubului, pina in sezonul 2004-2005, diferenta care rezulta dintre banii primiti pentru drepturile de transmitere a meciurilor echipei, potrivit contractului semnat cu federatia nationala in 1999, si ceea ce ar fi cistigat daca ar fi comercializat singur aceste drepturi. Manager Magazin a notat ca, prin plata acestor bani, grupul Kirch a obtinut, din partea celor mai importante cluburi din campionatul german, aprobarea de a mentine acest sistem de centralizare a drepturilor. Conducerea clubului Bayern München a confirmat zilele trecute, intr-un comunicat, „existenta unui contract cu grupul Kirch, prin care acestui trust i-au fost acordate toate drepturile de comercializare, asa cum au procedat si alte cluburi din Bundesliga“. Ca urmare a intrarii in stare de faliment a trustului Kirch, in aprilie 2002, acest contract a fost anulat la sfirsitul anului trecut.

PSV EINDHOVEN IL GONESTE PE BRUGGIN / Antrenorul echipei olandeze PSV Eidhoven l-a anuntat pe jucatorul Arnold Bruggin ca, dupa cei sase ani petrecuti la acest club, nu mai face fata cerintelor echipei sale. Atit Hiddink, cit si presedintele clubului, Harry van Raaij, i-au spus jucatorului de 25 de ani ca ar fi mai bine sa-si caute un alt club, pentru ca este putin probabil sa se foloseasca de clauza contractuala conform careia au voie sa-l retina si pentru urmatorul sezon. „In aceasta situatie nu ne vom folosi de aceasta clauza, dar totul se poate schimba in urmatoarele luni“, a spus Hiddink. Bruggin va mai avea discutii cu conducerea clubului, referitoare la acest subiect, in martie, dar se pare ca acest contract nu va fi reinnoit. „Ma doare si pe mine, pentru ca nu este distractiv sa dai astfel de vesti“, a adaugat Hiddink. „Arnold a fost un jucator valoros pentru PSV, dar niciodata n-a reusit sa fie titular“, a explicat Van Raaij decizia conducerii.

PSG VREA SA-L PASTREZE PE NYARKO / Echipa franceza Paris Saint-Germain este nerabdatoare sa-l pastreze pe mijlocasul ganez Alex Nyarko, in prezent imprumutat de la Everton. Parizienii sint dispusi sa incheie un contract cu fotbalistul la sfirsitul acestui sezon. PSV ar fi putut sa semneze contractul si in perioada transferurilor din luna ianuarie, dar nu si-a putut permite sa cheltuiasca 4,7 milioane de dolari pentru a-l cumpara pe Nyarko. Echipa franceza va mai avea discutii cu Everton pentru ca jucatorul sa poata semna un contract vara viitoare. Boss-ul de la PSG, Luis Fernandez, s-a declarat destul de multumit de ganez. Jucatorul s-a impus ca unul dintre cei mai buni aparatori din prima liga. In ceea ce-l priveste pe Nyarko, el este fericit la Paris si sigur nu se va intoarce la Everton, unde a avut „un blestem de cosmar“, in urma cu doi ani.

LUCESCU SI PANCU SINT TARI IN SONDAJE / Mircea Lucescu a fost ales cel mai bun antrenor, iar Daniel Pancu a fost inclus in echipa turului de campionat, in urma unui sondaj de opinie realizat pe site-ul ajansspor.com. Lucescu a primit 1.012 voturi, in timp ce Pancu a fost ales cel mai bun mijlocas ofensiv de 818 participanti la sondaj. Pe celelalte posturi, cei mai buni jucatori ai turului de campionat din Turcia au fost alesi urmatorii: Oscar Cordoba (Besiktas, 1.023 voturi) – portar; Antonio Zago (Besiktas, 1.323 voturi), Emre Asik (Galatasaray, 499 voturi), Ronaldo Guiaro (Besiktas, 1.013 voturi), Fatih Akyel (Fenerbahce, 1.044 voturi) – fundasi; Ergun Penbe (Galatasaray, 864 voturi), Ceyhun Eris (Fenerbahce, 719 voturi), Tuncay Sanli (Fenerbahce, 931 voturi) – mijlocasi; Serhat Akin (Fenerbahce, 514 voturi), Ilhan Mansiz (Besiktas, 618 voturi) – atacanti. De asemenea, formatia Besiktas, care este antrenata de Mircea Lucescu, a fost aleasa de 1.012 participanti la sondajul de opinie cea mai buna echipa a turului campionatului turc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS