3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSustinut si de Ilie Balaci, Cirtu a preluat Universitatea

Sustinut si de Ilie Balaci, Cirtu a preluat Universitatea

• Numit in postul de antrenor principal, Cirtu le-a fost prezentat jucatorilor inaintea antrenamentului de aseara • Secunzii sai vor fi Mircea Irimescu si Gigi Ciurea, iar din iarna in staff ar veni si Silviu Lung • Lui Ilie Balaci i s-a propus functia de manager general al clubului

Infringerea suferita duminica de Universitatea nu a ramas fara urmari. De altfel, imediat dupa meciul cu Farul, Dinel Staicu a confirmat ca Marcu va fi trimis inapoi la echipa de tineret, dar a evitat sa pronunte numele noului antrenor principal.

Se spune ca jocurile erau facute pentru Marian Bondrea, antrenorul demis recent de Astra Ploiesti. Numai ca, in timpul partidei cu Farul, galeria olteana s-a manifestat zgomotos, exprimindu-si nemultumirea vizavi de eventuala numire a lui Bondrea. Mai mult, la plecarea de la stadion, Staicu si Mitrita au auzit cu siguranta ca oamenii il cereau in gura mare pe Cirtu, dar si pe marele Ilie Balaci.

In ceea ce il priveste, Balaci este tentat sa se tina de cuvint. El a promis ca, deocamdata, nu va mai antrena in Romania si tocmai de aceea Staicu si Mitrita i-au propus sa devina manager general. O varianta la care Ilie nu ar fi zis nici da, nici nu si pe care nu ar fi exclus sa o accepte dupa ce va mai lucra citeva luni prin tarile arabe.

Duminica seara, cica jumatate dintre antrenorii din Romania aveau sanse sa preia Universitatea. Ar fi aparut chiar variante ciudate, Victor Rosca, Florin Halagian si Titi Dumitriu fiind citeva dintre ele. Nu stim daca Balaci le-a auzit, probabil ca ar fi ris cu gura pina la urechi daca s-ar fi incercat vreo legatura intre cei pomeniti mai sus si Universitatea. Se aude insa ca „Printul“ ar fi imbratisat fara ezitare propunerea ca Sorin Cirtu sa fie antrenor principal.

Fiindu-le greu sa treaca peste parerea lui Ilie, Staicu si Mitrita l-au chemat ieri pe Cirtu la discutii. Ba se vorbeste ca un prim contact ar fi existat chiar duminica noapte. Oricum, negocierile decisive s-au purtat ieri, la prinz. Tehnician dur, exact de ce are nevoie acum Universitatea, Cirtu n-ar fi exagerat cu pretentiile financiare, dar a cerut mina libera in ceea ce priveste lotul. Disperati de rascoale si neintelegeri, Staicu si Mitrita au acceptat probabil cu ochii inchisi ca Sorin sa-i „biciuie“ pe jucatori asa cum numai el stie.

Aseara, atit Staicu, cit si Cirtu au spus ca antrenori secunzi vor fi Mircea Irimescu si Gigi Ciurea, iar din iarna va fi adus, probabil, si Silviu Lung din Japonia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS